URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Mai 2022, 13:11

Top Hotel Awards 2022: Lotus Therm Spa & Luxury Resort din Băile Felix, declarat hotelul balnear al anului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lotus Therm Spa & Luxury Resort, singurul hotel de 5 stele din stațiunea Băile Felix, a primit, pentru a treia oară, locul 1 la categoria Hotel of the Year for Balneary Tourism, în cadrul Top Hotel Awards 2022. „Suntem recunoscători și bucuroși să dăruim mereu un zâmbet tuturor celor care ne trec pragul”, au transmis reprezentanții resortului.

În fiecare an, Top Hotel Awards oferă recunoaștere celor mai importante proiecte din industria turismului și ospitalității din România, îi aduce în prim plan pe cei mai buni profesioniști din domeniu și subliniază viziunea și performanța investitorilor.

Proiectele înscrise au fost analizate de un juriu ce a cuprins personalități din lumea hotelieră, investitori și consultanți de top, gala de premiere desfășurându-se miercuri seara, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

„Mulțumim pentru acest premiu juriului și celor care ne-au acordat votul public. Cu toate provocările pieței turismului balnear, numeroasele premii obținute la această competiție, încă de la inaugurarea hotelului, nu ne arată altceva decât faptul că am reușit să oferim ceea ce ne-am propus: excelență, profesionalism și perspectiva unei relații de durată cu oaspeții noștri bazată pe încredere, transparență și respect reciproc”, se arată într-un comunicat al Lotus Therm.

Lotus Therm Spa & Luxury Resort, unicul complex termal de 5 stele din România, se întinde pe o suprafaţă de circa 47.000 mp și aparține SC Turism Felix SA.

Resortul are o capacitate de 180 de camere și un aquapark construit la cele mai înalte standarde, cu 14 piscine interioare şi exterioare cu recirculare şi apă termală, jacuzzi, peşteri, cascade, 2 tobogane, zone de luat masa, teren de beach volley, etc.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON