URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Ianuarie 2011, 11:26

Stadionul municipal se pregăteşte pentru prima ligă

Stadionul municipal se pregăteşte pentru prima ligă (foto: Ovi Pop)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce FC Bihor s-a clasat pe poziţia a IV-a la sfârşitul turului de campionat al ediţiei actuale din liga a II-a, clubul orădean se află în procesul de licenţiere pentru ediţia viitoare competiţională, alături de echipele din primul eşalon. Aceasta înseamnă că, dacă va obţine promovarea în această vară, clubul fanion va trebui să întrunească anumite condiţii pentru a putea activa pe prima scenă fotbalistică a ţării.

Ca urmare, clubul orădean trebuie să ajungă cu datoriile la zero, iar stadionul pe care îşi va disputa jocurile de pe teren propriu trebuie să îndeplinească cerinţele Ligii I.

Acesta este şi motivul pentru care zilele trecute, la Stadionul "Iuliu Bodola" a descins o delegaţie formată din vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dumitru Voloşeniuc, noul preşedinte al FC Bihor Şerban Morcan, directorul Administraţiei Imobiliare Cristian Beltechi şi preşedintele CF Liberty Cătălin Sărmăşan, alături de şeful biroului bazei sportive Ovidiu Clonda şi mai mulţi arhitecţi.

Aceştia au "inventariat" starea stadionului, pentru a şti cum să pună problema la împărţirea bugetului, având în vedere că investiţiile urmează să se facă în cea mai mare parte din bani alocaţi de la bugetele autorităţilor locale, Consiliul Judeţean şi Consiliul Local.

Deşi deocamdată concluziile inspecţiei nu au fost trasate, cert este că pentru ca stadionul orădean să corespundă cerinţelor ligii I vor trebui făcute anumite investiţii care să vizeze, printre altele, o sală de forţă, noi vestiare, precum şi grupuri sanitare. Se discută chiar şi despre demolarea şi refacerea tribunei a II-a, o nouă tabelă de marcaj modernă, precum şi de crearea unor locuinţe pentru fotbalişti.

Aceste planuri survin ca urmare şi a programului de licenţiere în care este inclus clubul bihorean, după o pauză de câţiva ani, de când nu s-a mai mişcat mare lucru în modernizarea stadionului municipal.

Validarea procesului de licenţiere este prevăzută undeva prin lunile aprilie - mai, astfel că în primăvară principalul stadion din judeţ ar trebui să intre în şantier. Lucrările urmează să demareze pe la începutul lunii martie, după ce vor fi stabilite bugetele locale pe noul an, în vederea cărora a fost efectuată inspecţia lui Voloşeniuc.
Într-o altă ordine de idei, din returul de campionat, echipa mare a clubului orădean speră să se antreneze şi pe terenul al doilea, acolo unde se aşteaptă finalizarea lucrărilor în această primăvară.

Mihai Anghel

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON