URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Decembrie 2023, 11:10

Sindicaliștii OMV Petrom de la Suplacu de Barcău au ieșit în stradă, cerând creșterea salariilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sindicaliștii din cadrul OMV Petrom de la Suplacu de Barcău au ieșit miercuri în stradă pentru a cere creșterea salariilor în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă pentru anii 2024 - 2025.

„Nu ne înțeleg doleanțele”

În cadrul acțiunii de protest, salariații au mai cerut conducerii firmei cu capital majoritar austriac majorarea valorii tichetelor de masă și menținerea fondurilor pentru bilete de odihnă și tratament.

„Am organizat această acțiune de pichetare pentru că reprezentanții firmei nu ne înțeleg nicicum doleanțele în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă pentru perioada 2024 – 2025”, a declarat pentru BIHOREANUL liderul sindical al Petrom Suplacu de Barcău, Gheorghe Butcovan.

Concret, sindicaliștii au cerut o creștere de salarii pentru a face față inflației, în timp ce administrația a oferit una sub rata inflației, au solicitat menținerea fondurilor pentru biletele de odihnă și tratament, pe care administrația dorește să le elimine, și au solicitat creșterea valorii tichetelor de masă, acum în valoare de 17 lei.

„În cazul în care nu vom ajunge la o înțelegere, vom continua pichetările și în perioada următoare”, a spus Butcovan.

Proteste în toată țara

Potrivit calendarului protestelor anunțat de sindicaliști, pichetările sediilor OMV Petrom din întreaga țară vor avea loc pe 7, 12, 13, 14, 19 și 20 decembrie între orele 10 – 12.

Aceste pichetări, la care sunt așteptați să ia parte sute de salariați la nivel național, vor fi organizate la sediile OMV Petrom Suplacu de Barcău (Asset 1 Crișana Banat), Pitești (Asset 3 Muntenia Vest), Ploiești (Asset 7 Muntenia), Buzău (Asset Moldova), Craiova (Asset Oltenia), Constanța (Asset 10 Petromar), precum și la rafinăria Petrobrazi.

Membrii Sindicatului Național Petrom sunt de părere că, prin respingerea cererilor lor, OMV Petrom, cu un profit de 2,5 miliarde lei la nivelul primelor 9 luni din acest an, desconsideră aportul angajaților la consolidarea poziției de lider de către companie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON