În Rusia finalului de secol XVIII, sub Împărăteasa Ecaterina cea Mare, care se pregătea să primească vizita Împăratului Iosif al II-lea şi a Regelui Poloniei, prinţul Grigore Potiomkin, favorit al Ţarinei, s-a gândit cum să-i impresioneze pe înalţii oaspeţi ce urmau să treacă prin teritoriile abia cucerite de la Ucraina.
Soluţia? A pus ca de-a lungul traseului ce urma să fie străbătut de înalţii oaspeţi, de-a stânga şi de-a dreapta drumului, dar la oarecare depărtare, să fie construite uriaşe decoruri de teatru care să imite siluete de case, sate şi oraşe înfloritoare. Musafirii au fost înşelaţi, iar prinţul şi-a consolidat graţiile suveranei.
Mi-am amintit istoria vinerea trecută, când vicepremierul Liviu Dragnea, un prinţ Potiomkin modern aflat în slujba candidatului la Preşedinţie Victor Ponta, a făcut un raid la Oradea, pentru a interpreta un spectacol la fel de înşelător ca precursorul său acum mai bine de două secole: generozitatea Guvernului faţă de bihoreni, manifestată prin împărţirea a zece microbuze şcolare şi a 22 milioane lei pentru 69 de proiecte de investiţii în lucrări de apă, canalizare şi reparaţii de drumuri, dintr-un necesar de 756 milioane lei.
În curtea Prefecturii, unde a ajuns cu un întreg alai, Dragnea a recitat celor zece primari de comune să aibă grijă de microbuze, că-s noi, iar şoferilor să fie atenţi cum transportă copiii, în final spunându-le regulamentarul "Doamne-ajută" redescoperit de un premier care, la rându-i, a descoperit nu de mult că-i mândru că-i român şi, ca tot poporul, ortodox.
Televiziunile au filmat hulpave, fotoreporterii s-au înghesuit să imortalizeze momentul, la fel ca, apoi, înmânarea "cecurilor" pentru investițiile care, vai, vor fi încheiate, în acest ritm de finanţare, abia peste două decenii. Dar cine are chef şi vreme pentru detalii? Ziariştii sunt grăbiţi, s-au lipit de festivismul întâmplării, iar jurnalele de ştiri, într-un minut şi jumătate, între vestea că la Cotroceni ar putea ajunge un ofiţer sub acoperire şi aceea că Piţurcă nu mai pleacă de la Naţională, nu vor avea timp să desluşească şi zgura de sub sclipici.
Cine, în fond, e interesat să afle cât de mult au fost curtaţi, ademeniţi, presaţi, şantajaţi, bieţii primari de comune, ca să-şi lase baltă partidele ce i-au pus în funcţii pentru a se înrola în marea armată a PSD-ului?
Cine stă să socotească dacă fondurile date de Guvern vor ajuta în mod real comunităţile pentru care aceştia şi-au trădat foştii tovarăşi sau dacă nu cumva sunt o amăgire şi nu vor apuca să taie panglica decât la deschiderea unor noi şantiere, nu şi la finalizarea lor? Cine se gândeşte că pomenile primite sunt tot din banii celor miluiţi?
Între România care "se dă" la televizor ori ajunge decupată într-o coloană de ziar şi cea care stă pe loc ca în Evul Mediu, aşteptând dărnicia dregătorilor, s-a făcut o distanţă ca de la Palatul Victoria la căminul cultural din Popeşti. Nimeni nu are timp s-o parcurgă şi, la drept vorbind, drumul e tot mai noroios.
Adevărul va răzbate abia când satele de mucava o să cadă la pământ. Când se va întâmpla şi pe cine vor prinde, dedesubtul lor, ruinele?
Citiţi pe această temă articolele:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.