URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Aprilie 2019, 19:01

Primarul Ilie Bolojan: "Am alocat 42% din bugetul local pentru investiţii". Află principalele lucrări din Oradea, în 2019!

Consiliul Local a aprobat, miercuri, cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL, bugetul municipiului pentru anul 2019. Consilierii UDMR s-au abţinut de la vot, iar reprezentanţii PSD au votat împotrivă.

Înapoi, în 2017!

Primarul Ilie Bolojan a anunţat în conferinţa de presă care a precedat şedinţa Consiliului Local că Oradea se bazează anul acesta pe un buget de 167 milioane euro, din care 90 milioane euro venituri proprii şi 50 de milioane euro fonduri europene atrase. 

Primarul a afirmat că sumele puteau fi şi mai mari. "Faţă de 48 milioane de euro, cât ar fi trebuit să încasăm din impozitele pe salarii anul acesta, dacă Guvernul nu ar fi intervenit în legislaţie de două ori, anul acesta vom încasa aproximativ 40 milioane de euro, aceeaşi sumă încasată şi în urmă cu doi ani de zile, deci în 2017", a afirmat primarul.

Potrivit edilului, cele 8 milioane euro pierdute vor afecta bugetul de investiţii a oraşului în condiţiile în care municipalitatea se confruntă cu majorări de cheltuieli pe fondul scumpirii combustibililor şi energiei electrice, precum şi a majorării salariilor.

"Cu toate acestea, având în vedere volumul mare de contracte din fonduri europene semnate, 42% din buget va fi alocat pentru investiţii, ceea ce este un procent foarte bun", a spus Bolojan.

Investiţii de 70 milioane euro

În bugetul de 70 milioane euro alocat investiţiilor anul acesta se numără lucrări de infrastructură pentru proiecte de mobilitate urbană, pietonalizare în zona centrală, reabilitare de spitale şi unităţi de învăţământ şi extinderi de reţele de termoficare.

Proiectele de mobilitate urbană vizează, printre altele, prelungirea drumului rapid pe tronsonul dintre podul Teodor Neş şi zona Real II şi prelungirea liniei de tramvai de-a lungul pârâului Peţa, din Calea Aradului până în Cantemir.

"Este o lucrare importantă, care ne va permite să ajungem din Rogerius la Univesitate fără să schimbăm niciun mijloc de transport, dar şi la zona de mall-uri, Universitate sau cimitirul Rulikowski", a declarat Bolojan.

Lucrările începute anul trecut în intersecţia străzii Primăriei cu Calea Aradului se desfăşoară în prezent în zona din spatele magazinelor Jumbo şi Auchan, iar după sărbătorile de Paşti se vor muta pe Calea Aradului, pe porţiunea dintre strada Aviatorilor şi ieşirea din oraş.

Blocaţi în minister

În paralel, municipalitatea va demara în perioada următoare lucrările de construire a pasajului subteran din Bulevardul Magheru cu lărgirea podului Dacia cu încă o bandă pe sens şi cele de construire a unui pasaj suprateran de-a lungul şoselei de centură în zona cimitirului Rulikowski pentru a fluidiza circulaţia pe inelul ocolitor al oraşului şi a reduce ambuteiajele din sensul giratoriu de la intrarea la Piaţa 100.

Deşi a făcut demersuri pentru preluarea amplasamentului viitorului pasaj încă din noiembrie 2017, municipalitatea nu a intrat încă în posesia lui pentru a putea demara lucrările. "Sper să nu ajungem să ne dea în judecată firma pentru că nu poate începe lucrările fiindcă nu i-am pus terenul la dispoziţie", a spus primarul.

Municipalitatea are avizul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru preluarea terenului, dar documentaţia trebuie aprobată şi la nivelul Ministerului Transporturilor. "Declaraţiile sunt de bună intenţie. Nu este un blocaj politic, dar dinamica în acest sector e foarte lentă. Când se schimbă miniştrii tot la şase luni - şi suntem acum la al treilea ministru - cam asta se întâmplă", a afirmat Bolojan.

Lucrările continuă...

Cele mai deranjante pentru traficul din Oradea se vor dovedi lucrările din zona centrală. Municipalitatea a demarat reamenajarea malului stâng al Crişului Repede, va începe după sărbători reabilitarea Pieţei Ferdianand şi pregăteşte, printre altele, pentru cea de-a doua jumătate a anului, refacerea zonei străzii Libertăţii.

"Aici suntem legaţi de Apele Române. Se doreşte realizarea pe partea dreaptă a drumului a unei subtraversări pe sub podul Ferdinand pentru pietoni şi biciclişti până la scările din zona străzii Nicolae Grigorescu, fără să afecteze însă zona verde", a spus edilul.

Printre investiţiile pregătite pentru anul acesta se mai numără printre altele: reabilitarea termică a spitalelor Judeţean şi Municipal, dar şi a Şcolii Dacia şi a Liceului Onisifor Ghibu, înlocuirea reţelelor de termoficare cu pierderi şi trecerea cartierului Nufărul pe încălzire pe apă geotermală şi înlocuirea punctelor termice din cartier cu module termice la nivel de scară de bloc.

Citeşte mai multe detalii despre bugetul oraşului, în articolul: (De)conturile Oradiei: Deşi are buget record, graţie fondurilor europene, Primăria Oradea strânge cureaua

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Off...
Radicalizat.Admit ca e un primar eficient,face treaba,nu are contracandidat...dar nu e perfect.Rautatile mele ar trebui sa aiba efect pozitiv.Erau vremuri cind medicina apela la otravuri pentru tratarea bolilor(arsenic,mercur pe vremuri,citostatice azi).N-am mai votat din '96, dupa deceptia CDR.Rautatile mele ar trebui sa fie un semnal de avarie ca am iesit de pe pista.Daca ti se aprinde un bec la bord ce faci? Mergi in service si-l stergi cu laptopul,evident...Pe vremuri,erau cartulii pentru tineri care infierau masturbarea ca fiind nociva,cu efecte asupra sanatatii etc. Astazi e recomandata, ca o forma de autocunoastere ,autocontrol,platforma de lansare a unei vieti sexuale depline.Unde e adevarul? Beyond there...
Postat 17 Aprilie 2019, 23:40 de excalibur
Excalibur
Comentariile tale rautacioase ma intriga. Chiar esti atat de radicalizat incat sa nu vrei sa admiti ca avem in momentul de fata cel mai bun primar dupa Revolutie? Cu Psd la timona nu era mai bine. Inteleg din comentariile matale ca esti aproape de pensionare, dar totusi, sa refuzi cu incapatanare sa accepti evidentul, mi se pare suspect. Da nu-i bai, acceptam si alte pareri
Postat 17 Aprilie 2019, 23:05 de cetateanbihorean
O vai
Acum am calculat mi sa mărit impozitul pe mașina cu 4 lei ( am doi mașini ) , impozitul pe casă cu 10 lei . Da mulțumesc , pt că PSD a furat bani din visteria primăriei că sa de-a la Teleorman ( adică în buzunarul lui Dragnea ) .
Postat 17 Aprilie 2019, 22:14 de Sandu1206
retard maxim & meschinarie
Un psd format din oligofreni nu poate vota, interesul lui Livache penalul primeaza in fata interesului comun. Ungurii.......caracteristic, lasi si meschini, cu 100 de fete, in fct de interes. La mai mare daca si tiganii primesc asfalt, ne permitem si aroganta asta.
Postat 17 Aprilie 2019, 20:28 de elev
Karé pe care
Gasim informatia ca "90 milioane euro venituri proprii şi 50 de milioane euro fonduri europene atrase". Dezvoltarea orasului se bazeaza preponderent pe fonduri proprii?Tot auzeam ca partea noastra de cofinantare e undeva pe la 10%,asa,simbolic.In cazul asta,solutia sta in mina noastra: marim taxele cu 46%, nu doar 4.6% rata inflatiei produsa de guvernul psd incompetent.Votul exclusiv al reprezentanţilor PNL ar fi suficient pentru acest gest patriotic.Adica la un apartament cu 2 camere sarim de la 200 la 300, ce,e mult? Mai departe ,sa ne uram dezvoltare cit mai usoara...
Postat 17 Aprilie 2019, 19:51 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON