URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Septembrie 2022, 12:31

Primăria Oradea a deschis rubrică specială pentru reclamațiile ce vizează trotinetele Bolt

Primăria Oradea a deschis rubrică specială pentru reclamațiile ce vizează trotinetele Bolt foto: Oradea City Report
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria a deschis rubrică specială "trotinete Bolt" în aplicaţia pentru reclamaţii Oradea City Report, ca urmare a numărului mare de sesizări privind "trotineştii" indisciplinaţi.

Discuţii cu Bolt

Potrivit unui comunicat, conducerea municipalităţii, reprezentată de viceprimarul Marcel Dragoş, city-managerul Mihai Jurca, directorul tehnic Sebastian Marchiş şi arhitectul şef Radu Fortiş, a avut săptămâna aceasta mai multe discuţii cu reprezentanţii companiei Bolt Operation Ou, care are a adus în municipiu 250 de trotinete electrice.

"Discuţiile au vizat identificarea soluţiilor pentru rezolvarea diferitelor discordanţe existente în utilizarea serviciului de trotinete electrice în Oradea", se menţionează în comunicat.

Nemulţumiri în lanţ

Principala nemulţumire a municipalităţii orădene este legată de lipsa unui program coerent de ridicare a trotinetelor Bolt de pe spaţiul public.

"În continuare, aşteptăm prezentarea de către operator a unui program coerent de ridicare a trotinetelor, cu o frecvenţă de minimum 3 ori/zi, care să asigure degajarea spaţiilor încărcate cu trotinetele care perturbă traficul auto şi al pietonilor", a declarat viceprimarul Marcel Dragoş.

În acest sens reprezentanţii Bolt Operation Ou au înfiinţat un grup pe Whatsapp în care i-au primit şi pe reprezentanţii municipalităţii orădene pentru rezolvarea diferitelor probleme legate de situaţia din teren.

"O altă propunere deja implementată este crearea pe aplicaţia Oradea City Report, la secţiunea «Adaugă o petiţie», a categoriei "Trotinete Bolt", unde oricine poate face o sesizare cu privire la staţionarea neconformă a acestora (foto jos)", a mai menţionat Dragoş.

Se caută soluţii

Potrivit comunicatului, printre solicitările municipalităţii orădene în urma constatărilor din teren şi a reclamaţiilor orădenilor s-a mai numărat îmbunătăţirea schimbului de informaţii dintre Primăria Oradea şi Bolt, pentru a avea un control mai bun asupra numărului de trotinete avizat, respectiv asupra timpului de staţionare şi programului de ridicare.

Reprezentanţii municipalităţii au mai cerut delimitarea mai clară a zonelor de interdicţie pentru circulaţia trotinetelor în roşu (interdicţie totală), portocaliu (viteză de maxim 5 km/h) şi galben (interdicţie de parcare).

"Primăria şi Bolt analizează pârghiile legale pentru introducerea unei suprataxe la acei utilizatori care îşi abandonează trotineta într-o zonă interzisă, chiar dacă s-a închis sesiunea", se mai menţionează în comunicat.

În paralel, operatorul analizează implementarea unei soluţii tehnice prin care trotinetele închiriate să identifice punctele de presiune pentru a evita folosirea lor de către doi sau mai mulţi pasageri, lucru de altfel interzis şi de regulamentul firmei.

Primăria mai aşteaptă de la Bolt propuneri de noi locaţii pentru parcarea trotinetelor electrice. "Cu cât parcările destinate trotinetelor electrice vor fi mai multe, cu atât utilizatorii vor fi încurajaţi să parcheze regulamentar. În plus, Bolt îşi propune să acorde bonificaţii celor care vor parca regulamentar", a transmis Primăria.

Regulament, literă moartă...

După cum BIHOREANUL a mai scris, circulaţia trotinetelor electrice în Oradea este normată de un regulament adoptat prin Hotărârea Consiliului Local 123/2022. Croit după forma unor alte normative similare din Cluj şi Timişoara, acesta prevede că utilizatorii trebuie să aibă cel puţin 14 ani (Bolt cere cel puţin 16 ani) şi să folosească pistele pentru biciclişti, iar în cazul în care acest lucru nu e posibil, să circule doar pe banda întâi. Viteza cu care acestea pot rula este limitată la maximum 25 km/h, cu excepţia zonei centrale, precum Piaţa Unirii, unde este de 10 km/h. 

Trotinetele nu pot staţiona şi nu pot fi parcate pe carosabil, în staţiile de transport public sau de taxi, pe locurile de parcare ale maşinilor, pe trecerile de pietoni sau pe pistele pentru biciclişti, pe spaţiile verzi ori în zonele de acces auto.

Regulamentul prevede sancţiuni între 200 şi 400 lei, care pot fi aplicate atât de poliţiştii rutieri, cât şi de cei locali.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@@@
Nu mai incapa nimeni de trotinetele astea !! De ce firma e devina de ce nu utilizatorii. Trebuie constientizati ca rirsca amenzi dure pentru nerespectarea regulilor de circulatie si parcarea Daca luam asa toata ziua ar putea suna telefonul la primarie pentru masinile parcate aiurea care blocheaza circulatia .Si normal ca si cei care folosesc trotineta trebuie sa respecte regurile de circulatie.Au facut concurenta mare la firmele taxi ca si turisti care vin in oras mai bine se urca pe trotineta si mai vede orasul
Postat 04 Septembrie 2022, 17:15 de Otello
Multe investitii trebuie sa faca Bolt sa se ajusteze regulamentelor autoritatilor
Vitezometru au? Cum iti zice unde poti sa oarchezi si unde nu, in aplicatie? Nu o sa vopseasca primaria toate drumurile in rosu-portocaliu-galben asa ca Bolt cum va notifica utilizatorii? Senzori pentru greutate de adaugat in trotinete, e ca si cum ar trebui sa treaca de la modelul Solenza la Logan. De unde stie cand ai parcat regulamentar si cand nu; in alte tari ei ridica si rearanjeaza/incarca trotinetele odata pe zi, noaptea doar. Nu vreau sa argumentez pentru nici o pozitie pro sau anti, regulile sunt de bune intentii, doar constat cate investitii mai trebuie sa faca o firma noua de “mobility industry disruptors”.
Postat 04 Septembrie 2022, 16:14 de unu
La presiunea taximetristilor...
... primaria ,,se sesizeaza"! S-au dus taximetristii si au facut taraboi , le scad veniturile drastic, au intrebat si s-au intrebat la ce au mai dat spaga pt. autorizatii?!
Postat 04 Septembrie 2022, 14:12 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON