URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Tarom are un vechi monopol pe cursele București - Oradea, ba surse din industrie spun chiar că ruta este cea mai profitabilă a companiei. O informație intuită și din prețurile biletelor, exorbitante, și din faptul că se găsesc greu cu o zi - două înainte de zbor, iar adesea chiar deloc. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Octombrie 2011, 10:52

Premieră chirurgicală: Coloana unei fetiţe de 2 ani din Oradea, îndreptată într-o operaţie foarte complexă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premieră chirurgicală fericită în România. Soarta unei micuţe în vârstă de 2 ani şi jumătate din Oradea, care se născuse cu o gravă malformaţie la coloana vertebrală, va lua o turnură fericită, după ce aceasta a fost operată, în cursul zilei de joi, în Capitală.

Intervenţia a fost efectuată de o echipă condusă de profesorul Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică a spitalului de copii "Marie Curie" din Bucureşti.

Fetiţa, pe numele ei Maria Georgiana Bochiş, s-a născut cu trei vertebre crescute doar pe jumătate, "hemivertebre" cum li se spune, care îi aplecau corpul în partea stângă, din cauza unghiului în care se aflau.

"Cea de la nivelul toracelui crescuse oblic, sub un unghi de 30 de grade, iar celelalte două, de la nivelul lombar, erau sub câte un unghi de 65 de grade. Astfel, deviaţia totală a coloanei era de 90 de grade în lateral. Fetiţa mergea aplecată, însă riscurile erau şi mai mari. Această deformare putea deveni rigidă şi exista pericolul unor pareze şi paralizii. În plus, mai era şi sindromul de insuficienţă toracică, care i-ar fi putut afecta organele interne", a explicat ortopedul Burnei, adăugând că aceste complicaţii puteau condamna copilul la o soartă grea, în care să devină dependent de familia sa.

Potrivit presei centrale, operaţia este, de fapt, o metodă proprie a profesorului, "abordul Burnei", şi presupune intervenţii la mai multe niveluri. În fapt, medicii au scos cele trei hemivertebre şi i-au îndreptat coloana fetiţei cu ajutorul unor şuruburi.

După şase ore de intervenţie chirurgicală, fetiţei i-au fost implantate şase şuruburi, câte două la nivelul unor vertebre vecine celor scoase. "Operaţia a decurs bine. Cea mai dificilă parte a lucrării a fost cea de la nivelul lombar, la vertebrele L4 şi L5, unde a trebuit să apelăm la un artificiu. Am fost nevoiţi să ancorăm şi bazinul, care era deformat oblic, dar cred că am reuşit astfel să redresăm toate poziţiile vicioase. Să sperăm că nu vom avea parte de complicaţii, pentru că în astfel de intervenţii riscurile neurologice sunt foarte mari", a declarat chirurgul, după operaţie.

Conform acestuia, este pentru prima oară când în România se efectuează acest tip de intervenţie pentru trei vertebre, până acum, doctorul operând în acest fel pacienţi care aveau probleme la câte o singură vertebră.

Maria Georgiana Bochiş este cel de-al doilea copil al Lenuţei Bochiş, o vânzătoare din Oradea. Ea mai are un băiat de 24 de ani şi şi-a dorit foarte mult al doilea copil, astfel încât a avut-o pe Maria la 44 de ani. Nu şi-a dat seama că micuţa s-a născut cu probleme decât mai târziu, pe când fetiţa avea doar 5 luni şi jumătate.

"Sincer, când era mică, nu am observat nimic, dar, pe măsură ce creştea, coloana ei era din ce în ce mai curbată. A învăţat să meargă, dar era aplecată. Mi s-a spus că în România un singur om o poate salva, dr. Burnei, şi am venit la el", a spus Lenuţa Bochiş.

În ciuda deformaţiei, micuţa Maria este o fetiţă vioaie, cu multă energie. "Este o minune de la Dumnezeu că are aşa multă energie în ea. Când i-am spus că venim la Bucureşti la un doctor care o va face bine, m-a întrebat: «Mama, da' nenea dotolu iubeşte copiii?»".

Dacă totul va decurge bine, în câteva zile fetiţa ar putea să respire fără aparate şi ar putea să părăsească spitalul în două săptămâni, cu o coloană dreaptă şi pe picioarele ei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Dacă totul va decurge bine, în câteva zile fetiţa ar putea să respire fără aparate şi ar putea să pă
Dacă totul va decurge bine, în câteva zile fetiţa ar putea să respire fără aparate şi ar putea să părăsească spitalul în două săptămâni, cu o coloană dreaptă şi pe picioarele ei.
Postat 28 Octombrie 2011, 12:35 de DAca :))
FELICITARI
ASA DA-acestia sunt intradevar oamenii MEDICI
Postat 28 Octombrie 2011, 11:22 de simona
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5777 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON