URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Septembrie 2018, 20:20

Noaptea cercetătorilor: Invenţiile orădenilor, expuse la Universitate (FOTO/VIDEO)

Pentru al cincilea an la rând, Universitatea din Oradea a găzduit, vineri, "Noaptea cercetătorilor", un eveniment dedicat rezultatelor obţinute de oamenii de ştiinţă.

Încă de la debutul evenimentului, de la ora 17, a fost forfotă în sala de sport a Universităţii. În primele două ore, sute de persoane, îndeosebi copii sau adolescenţi, au "cercetat" standurile.

Ca în fiecare an, ei au găsit aici felurite aparate folosite în laboratoarele facultăţilor orădene, dar şi roboţi creaţi de studenţi. Priză mare la public au avut un robot care dansează şi imită mişcări şi o cutie în care se creează o iluzie optică, mai precis aparenţa că picuri de apă... urcă.

De asemenea, la standul Facultăţii de Ştiinţe, curioşii au putut participa la o lecţie interesantă, aflând cum studenţii şi profesorii de la Biologie clonează plante. Dovadă au stat chiar eprubetele cu mini-cactuşi, orhidee sau chiar o miniatură a Sequoia gigantea, uriaşul arbore care se găseşte şi în curtea Şcolii Dacia, și care, la Noaptea cercetătorilor, a putut fi ţinut în palmă!

Ediţia din acest an a evenimentului a consemnat şi o premieră: numărul standurilor invitaţilor Universităţii a fost egal cu cel al universitarilor. Mai precis, din 28 de standuri, jumătate au fost ale unor elevi sau companii din parcul industrial. De exemplu, un grup de elevi de la Liceul Constantin Şerban din Aleşd şi-au prezentat o cercetare făcută în satele de pe Valea Crişului Repede, care arată ce tradiţii şi ce meşteşuguri sunt specifice locului.

De asemenea, au fost prezente mai multe echipe de elevi care au câştigat finanţări pentru proiecte de cercetare din Fondul Ştiinţescu al Fundaţiei Comunitare. Astfel, de la elevii Colegiului Iosif Vulcan, curioşii au aflat că energia electrică poate fi produsă chiar şi din lămâi!

A fost coadă şi la standul echipei "Modus vivendi" de la Colegiul Mihai Eminescu. Deşi robotica nu este o disciplină pe care să o înveţe la şcoală, din pasiune, 11 elevi ai acestei şcoli au creat un robot capabil să execute diferite comenzi. "Suntem înscrişi într-un concurs internaţional de robotică, First Tech Challenge, care se organizează anual şi de fiecare dată robotul trebuie să facă ceva nou", a explicat Tamás Borza, unul dintre membrii grupului. De pildă, la ediţia de anul trecut a concursului, robotul elevilor orădeni a trebuit să mute nişte cuburi, după ce, fireşte, a dovedit că este capabil să identifice cuburile cu pricina şi locul în care trebuie să le ducă.

Noaptea Cercetătorilor este sărbătorită în fiecare an în circa 300 de oraşe europene, iar în România este organizată în 20 de oraşe.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
picături
....picuri de apă...mișto! Iar asta cu lămâia e veche....foarte veche!
Postat 30 Septembrie 2018, 12:54 de soricel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON