URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2024, 20:20

Ministrul Agriculturii și reprezentanții fermierilor au ajuns la o înțelegere. Protestele ar putea înceta (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, și reprezentantul fermierilor din Alianța pentru Agricultură și Cooperare, Marius Micu, au declarat într-o conferință de presă desfășurată luni seara că s-a ajuns la o înțelegere cu privire la 13 măsuri pentru ajutorarea fermierilor din România, astfel că este posibil ca protestele să înceteze.

Cele două părți au agreat o listă de revendicări care ar urma să fie soluționate până la anumite termene, conform presei centrale. 

„O să avem o întâlnire în care o să ne consultăm, pentru că o mare parte dintre solicitările noastre au fost agreate de ministru. Probabil că vom decide să suspendăm orice iniţiativă de a efectua proteste până la ajungerea unui termen. La momentul în care se vor îndeplini sau nu se vor îndeplini, vom lua din nou decizia ce vom face în actul de reprezentare. Am agreat împreună cu domnul ministru să constituim grupuri de lucru, ca împreună, în cadrul acestor grupuri de lucru, să urmărim termenele (...) pentru soluţionarea celor 13 propuneri”, a a spus Marius Micu, citat de News.ro.

Același site de știri informează că printre solicitările acceptate se numără acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA, compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina, acordarea de credite cu dobândă subvenţionată, plata unui sprijin de 100 de euro/ha pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2022 pe cadrul Ucraina şi actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură.

De asemenea, permisul de conducere categoria B va fi echivalat şi recunoscut pentru categoria tractor (TR). Este introdus şi Creditul Fermierului, un credit cu capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvern, având termen până la finalul lunii februarie.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat că „aşteaptă ca toţi fermierii să meargă acasă”. El a subliniat că, până la 30 mai, va fi acordat un sprijin de 100 de euro/hectar pentru toate culturile plantate în toamna anului 2022, mai scrie News.ro. 

Barbu a vorbit şi despre acordarea de sprijin în zootehnie, cât şi despre două proiecte care vin în sprijinul fermierilor: „creditul fermierilor care se dă pe cadrul Ucraina, unde vor beneficia de capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvernul României” şi „un al doilea credit, creditul agricol cu 2% plus ROBOR care este pentru capital de lucru”.

„Vom da un sprijin în zootehnie: 100 de euro/ UVM vaca de carne, 100 de euro porc, 100 de euro în sectorul UVM avicol. Vom subvenţiona integral în anul 2024, şi actul este emis până în anul 2026, toată acciza care este utilizată în agricultură. Sunt forme de sprijin pe care Ministerul Agriculturii şi Guvernul României le au în bugetul pe anul 2024 pentru a încerca în această perioadă destul de grea pentru fermierii români să scoatem toate societăţile fermierilor din dificultate. Pentru acest lucru am venit în sprijinul fermierilor români cu două proiecte foarte importante. Pe de o parte creditul fermierilor care se dă pe cadrul Ucraina, unde vor beneficia de capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvernul României. Doi, un al doilea credit, creditul agricol cu 2% plus ROBOR care este pentru capital de lucru”, a afirmat ministrul Agriculturii.

În acest context, Florin Barbu a spus: „aştept ca toţi fermierii să meargă acasă, la familie, la părinţi şi (...) îi asigur că procesul verbal pe care l-am încheiat astăzi cu colegii din formele asociative este asumat de ministrul Agriculturii şi 100% toate cele transpuse în acest proces verbal vor fi rezolvate”.

Fermieri și transportatori au protestat și luni în mai multe zone din țară, cu mașini și utilaje, exprimându-și nemulțumirile. Și în Bihor s-au organizat proteste, fermierii circulând încolonați, cu viteză redusă, pe mai multe drumuri din județ, inclusiv pe centura Oradea, spre Borş şi spre Biharia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Nimic nu este bătut în cuie.
Lista de revendicări discutate și negociate trebuie să facă obiectul unui act normativ. Până se adoptă acesta, nimic nu-i încheiat. O înțelegere și o negociere nefinalizată sunt două lucruri diferite. Până atunci ... răscoala merge mai departe.
Postat 16 Ianuarie 2024, 13:55 de KP
Incredibil
Vai de steaua lor. Arunca ala cu 100e peste tot ca de la ma-sa din conturi. Si eu vreau acciza de la combustibil returnata si credit cu 1.98% dobanda. Baiul e ca am prea multa scoala, asa-i? Asa se acorda bonificatiile astea? Penibili. Falimentul de v-ar ajunge!
Postat 16 Ianuarie 2024, 05:56 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON