Locuitorii din Marghita se plâng că trăiesc ca într-un mare grajd. Oamenii spun că ferma de porci Nutrisuin, de la marginea oraşului, împrăştie mirosuri grele peste casele lor.
"Mirosul emanat este insuportabil. Dimineaţa şi seara se simte cel mai tare şi, fără să exagerez, vă spun că nici nu poţi să stai în curte. E ca şi cum ai trăi într-un grajd", a povestit un localnic, joi, pentru BIHOREANUL. Marghiteanul susţine că problema este veche de ani de zile, chiar Primăria Marghita semnalând-o de mai multe ori autorităţilor de mediu. Degeaba, însă, căci duhoarea persistă.
Localnicii sunt convinşi că patronul fermei de porci nu este preocupat de mirosurile pe care le împrăştie în oraş. "Domnul Pazuric (n.r. Iosif Pazuric, patronul fermei de porci) ne-a spus că nu-şi pune filtre performante, că sunt prea costisitoare. Dar măcar de-ar face o perdea de copaci în jurul fermei atunci, să mai oprească din duhoare", a spus bărbatul.
În flagrant
Mai mult, săptămâna trecută, un consilier municipal a filmat două vidanje care, încărcate cu dejecţii animaliere din fermă, au ajuns lângă o pădurice de pe un câmp al Marghitei şi au început să deverse gunoaiele. Bărbatul i-a filmat de la distanţă, dar când l-au văzut, şoferii au pornit de pe loc. Înregistrarea video, postată pe Facebook, arată că în urma utilajelor au rămas pe câmp dejecţiile.
Filmarea a ajuns şi la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Bihor, iar comisarii au fost în control la Marghita. "Colegii mei au efectuat un control la ferma de porci şi la firma transportatoare de dejecţii. În urma verificărilor, firma care transportă dejecţiile a fost sancţionată cu amendă contravenţională pentru nerespectarea prevederilor legale, în cuantum de 5.000 lei", a declarat comisarul şef Viorel Ţepele pentru BIHOREANUL. Practic, amenda dată de Garda de Mediu confirmă că firma cu pricina a deversat ilegal deşeurile animaliere.
În schimb, potrivit lui Ţepele, ferma de porci are autorizaţiile şi avizele la zi. Comisarii de mediu au impus totuşi fermei Nutrisuin să mărească concentraţia de bacterii şi bioenzime folosite în hală pentru reducerea nivelului de amoniac şi hidrogen sulfarat.
Probleme vechi
Cu probleme similare s-a confruntat şi Oradea, care are la periferie o fermă de porci administrată tot de o firmă deţinută de Iosif Pazuric. Ani la rând, locuitorii din Rogerius şi Ioşia au reclamat că nu-şi pot ţine geamurile deschise, din cauza duhorilor emanate de fermă.
Între anii 2009-2011, comisarii Gărzii de Mediu au făcut mai multe controale, unele încheiate cu amenzi, altele cu concluzia că ferma funcţionează legal, mirosul emanat fiind în parametrii permişi de lege. Altfel spus, aşa miros porcii...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.