URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Februarie 2013, 21:35

La 96 de ani, a fost reangajat cioban de fostul patron

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat de 96 de ani din Vâlcelele Rele (Hunedoara) a fost reangajat cioban de proprietarul turmei de oi la care lucrase timp de cinci ani şi care îl trimisese în şomaj anul trecut, considerând că este prea în vârstă, iar bătrânul spune că "numai de dragul oilor i-a lungit Dumnezeu anii de viaţă".

Ştefan Grosu - baciul Ştefan, cum îi spun ciobanii - este oier de peste 80 de ani, însă numai din 2007 a fost angajat cu carte de muncă de proprietarul unei turme de oi la o stână din localitatea Ciula Mare, din Ţara Haţegului, în judeţul Hunedoara.

Bătrânul, de loc din satul Vâlcelele Rele, a fost trimis în şomaj anul trecut, când avea 95 de ani, după ce turma de oi a fost dusă la câmpie pe timp de iarnă.

Săptămâna trecută, baciul Ştefan şi-a căutat fostul patron şi l-a rugat să-l angajeze din nou. Marţi, el a mers la stâna din satul Vălioara să vadă oile, iar pe drum l-a aşteptat fostul patron, care i-a dat contractul de muncă la semnat.

"Acum câţiva ani, moş Ştefan a venit la mine ca să-i angajez un nepot la stână. După o lună, a revenit şi mi-a spus că şi el vrea să rămână cu oile. I-am făcut carte de muncă în anul în care a împlinit 90 de ani. A lucrat peste cinci ani, apoi, în iarnă, l-am trimis în şomaj pentru că m-am gândit că iarna e prea grea pentru el, ţinând cont de vârsta înaintată. M-am înşelat, pentru că m-a căutat şi mi-a spus să-l reangajez. Dacă un om vrea să lucreze la vârsta asta, cum să-l refuz? E un exemplu pentru tineri. Cred că toţi din firmă au de învăţat de la el", a spus proprietarul turmei la care a fost angajat baciul Ştefan, Emil Părău.

Astfel, baciul Ştefan a ajuns iar printre oi şi spune că "numai de dragul oilor i-a lungit Dumnezeu anii de viaţă".

"După părerea mea, numai de dragul oilor mi-a lungit Dumnezeu anii de viaţă. Nu mă simt deloc bătrân. La deal e mai greu, dar pe câmp mă ţin cu tinerii şi nu mă depăşesc. Mie mi-a plăcut ciobănia. Am încercat eu şi cu şomajul şi cu statul acasă, dar nu-i de mine. Am lăsat şomajul şi am venit la muncă", spune baciul Ştefan Grosu.

Sursa: Mediafax.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON