Hepatita cronică III. Majoritatea bolnavilor pot duce o viaţă relativ normală

Hepatita cronică virală C survine după hepatita acută C în aproape 50% din cazuri, indiferent de modalitatea epidemiologică de dobândire a infecţiei cu virusul C.

20% din pacienţii cu hepatită cronică C post-transfuzională evoluează spre ciroză hepatică. Şi hepatitele cronice C fără complicaţii şi cu evoluţie stabilă pot merge spre ciroză.

Multe cazuri de hepatită C sunt depistate întâmplător, la persoane fără niciun simptom de boală, ca de exemplu la donarea de sânge sau teste de rutină, sursa de infecţie la acestea nefiind cunoscută.

Cu toate aceste aspecte sumbre, studiile efectuate pe parcursul a 10-20 de ani arată că majoritatea bolnavilor pot duce o viaţă relativ normală, aproape 60% din ei având o evoluţie fără complicaţii şi fără sechele de hepatită cronică în perioada studiată. Boala are o evoluţie lentă şi este influenţată de prezenţa altor afecţiuni hepatice (cum este hepatita cronică B sau hepatita indusă de consumul de alcool).

Hepatita cronică D (numită şi hepatita "delta") poate apărea în urma unei coinfecţii acute cu virus B, nesesizându-se o rată mai mare a cronicizării ca în hepatita B.

Coinfecţia cu virus D a hepatitei acute B determină o creştere a severităţii acesteia, dar nu şi o creştere a probabilităţii evoluţiei către hepatita cronică B. Când suprainfecţia cu virus D apare la o persoană cu hepatită cronică B, evoluţia este spre agravarea bolii hepatice.

Diagnosticul hepatitei cronice C şi D este confirmat de testele de laborator specifice.

ATENŢIE! Simptomele clinice în hepatita cronică C şi D sunt neconcludente, cel mai frecvent existând starea de oboseală.

Icterul apare tardiv, semnalizând o evoluţie nefavorabilă. În hepatita cronică C complicaţiile sunt mai rare ca în hepatita cronică B, iar în hepatita cronică D forma activă de boală (asociată sau nu cu ciroza) reprezintă regula.

Este utilă prezentarea la medic în cazul apariţiei unei stări de astenie inexplicabilă, pentru efectuarea analizelor specifice şi depistarea precoce a unei eventuale infecţii hepatice virale.

REŢINEŢI! Tratamentul hepatitei cronice C şi D se face cu interferon şi unele medicamente antivirale (ribavirin).

Tratamentul este costisitor, dar e singurul care a dat rezultate notabile. Sunt în studiu şi alte terapii. La noi există un Program naţional pentru tratamentul cu interferon. În stadiile decompensate sau terminale este necesar transplantul hepatic.