URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iulie 2023, 20:12

Expropriații din Cheriu pentru Inelul Metropolitan refuză banii și acuză „o mafie instituționalizată” cu terenurile din apropierea viitoarei șosele (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Șase proprietari de teren din Cheriu expropriați pentru Inelul Rutier Metropolitan, ce va ocoli Oșorhei, Oradea, Băile 1 Mai, Băile Felix, Sânmartin și Nojorid, au „boicotat” semnarea actelor pentru a primi despăgubirile din partea Consiliului Județean Bihor.

Unul acuză chiar existența unei „mafii” conduse de Ilie Bolojan și din care ar mai face parte și alte instituții, toate acuzate că încalcă legile. De notat că expropriații au pierdut o primă fază a procesului prin care contestă traseul șoselei, proces desfășurat tocmai la Cluj, unde își are domiciliul unul dintre proprietari.

„Boicotăm”

La doar trei zile după ce Consiliul Județean Bihor a anunțat că a contractat lucrările de construire a Inelului Rutier Metropolitan și pe lotul I, dintre Băile Felix și Nojorid, după ce la începutul lunii semnase contractul pentru construirea lotului II, dintre Băile Felix și Oșorhei, șase dintre cele 23 persoane ce dețin terenuri în satul Cheriu și care au fost expropriate s-au adunat joi după amiază la Primăria Oșorhei, unde era programată semnarea așa numitului proces verbal al Comisiei de verificare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac parte din culoarul de expropriere aflate în zona de intravilan a localității Cheriu.

Practic, atât miercuri, cât și joi, la Primăria Oșorhei toate persoanele expropriate, pentru care CJ Bihor a indisponibilizat în conturi bancare deschise pe numele lor sumele aferente despăgubirilor, urmau să primească dreptul de acces la aceste conturi și, implicit, banii pentru exproprieri.

„Am decis să boicotăm acțiunea de semnare a procesului verbal al Comisiei de verificare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac parte din culoarul de expropriere aflate în zona de intravilan a localității Cheriu. Ne exprimăm din nou indignarea, nemulțumirea și opoziția față de modalitatea abuzivă de trasare a Inelului Rutier Metropolitan”, a spus liderul de opinie al protestatarilor, Claudiu Someșan (foto).

Acesta a precizat că „am ales zidurile Primăriei deoarece am constatat că noi, cetățenii din Cheriu, nu avem primar care să ne reprezinte interesele, actualul edil fiind un simplu executant al CJ Bihor, care sub paravanul interesului public apără interese ascunse”.

Să se refacă traseul

Cu toate că, practic, proiectul inelului rutier - ce prevede o șosea lungă de 17 km din DN 1 Oradea – Cluj care pornește din dreptul localității Oșorhei, traversând DN 76 Oradea – Deva pe teritoriul comunei Sânmartin și ieșind în DN 79 Oradea – Arad dincolo de Nojorid – este practic în derulare, cei șase proprietari de teren, „înarmați” și cu semnăturile altor 13, cer refacerea traseului așa încât șoseaua să ocolească terenurile lor, situate în intravilanul satului Cheriu, prin extravilanul satului vecin, Alparea.

Claudiu Someșan a afirmat că ar fi vorba despre o prelungire de numai 286 metri:  „Atât le-a lipsit președintelui Ilie Bolojan, consilierilor județeni și primarului comunei Oșorhei ca drumul să nu afecteze proprietățile intravilane ale localnicilor: 286 de metri și omenia”, a afirmat Someșan.

Acesta a spus că traseul a fost astfel făcut încât să treacă peste proprietățile celor 23 de persoane nemulțumite și să nu afecteze proprietățile altor persoane fizice și juridice, astfel favorizate, concluzionând că „la mijloc este vorba de bani, de profit și de dezvoltarea imobiliară ulterioară a satului Cheriu”, iar asta deoarece pentru terenuri învecinate viitoarei șosele a crescut deja valoarea de piață, acestea urmând să aibă, conform unui viitor Plan Urbanistic General al comunei, funcțiuni de „zonă de servicii medicale, de recreere și de turism”.

„Simte” o mafie instituționalizată

„Eu simt că avem de-a face cu o mafie instituționalizată, că Consiliul Județean este mână-n mână cu Agenția pentru Protecția Mediului, că forțează Poliția Rutieră să dea decizii care nu sunt în măsură (n.r. – în concordonanță) cu realitatea, cu ceea ce se va întâmpla cu acest Inel Rutier Metropolitan”, a spus Someșan, refuzând să nominalizeze persoanele care conduc sau fac parte din această mafie.

În schimb, un alt proprietar, care a spus că din cauza exproprierii la care a fost supus nu mai poate construi pe terenurile rămase, a afirmat că „din auzite, Mircea Mălan (n.r. – vicepreședinte CJ Bihor) a adunat vreo 300 de hectare de teren în zonă”.

Întrebat ce fonduri au fost virate în conturile lor de CJ Bihor pentru despăgubire, Someșan a afirmat că este vorba de sume între 2,6 și 18 lei/mp, dar că nu pentru bani protestează, ci pur și simplu vrea ca șoseaua să nu-i traverseze terenurile, el deținând o livadă, o grădină, un centru de rafting și având în plan și construirea unui poligon de tir cu arcul.

„Stupefiat” de Tribunalul Cluj

De precizat că,în frunte cu Claudiu Someșan, cei 23 proprietari au intentat în toamna anului trecut un proces Consiliului Județean Bihor, la Tribunalul Cluj (bărbatul având buletin de Huedin, de unde este originar), însă au pierdut prima etapă a acestuia.

Pe 26 mai anul acesta, judecătorii clujeni au respins solicitările de suspendare a Hotărârilor CJ Bihor prin care a fost aprobat traseul inelului rutier metropolitan, considerându-le „neîntemeiate”.

Bărbatul a afirmat că instanța ar fi ignorat argumentele proprietarilor. „Sunt stupefiat că instanța a omis o serie dintre aspectele pe care noi le-am semnalat”, a spus el, adăugând că din acest motiv va fi declarat recurs la Curtea de Apel Cluj.

Cu opoziția PSD

Inițiat de președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, care a argumentat că acesta va contribui la fluidizarea traficului în toată zona metropolitană Oradea, proiectul Inelului Rutier Metropolitan are o poveste tumultoasă, fiind contestat până anul acesta de consilierii județeni ai PSD.

În luna iunie a anului trecut aceștia au și organizat o conferință de presă la Cheriu, cerând un alt traseu al șoselei, mai lung cu circa 700 metri, motivând că devierea ar costa doar puțin peste 500.000 euro, iar în ședințele CJ Bihor au votat de patru ori împotriva prooiectului.

Acesta a fost adoptat, cu tot cu traseu, abia la a cincea încercare, în luna septembrie, cu voturile inclusiv a doi consilieri județeni PSD, Ioana Bara și Ciprian Anta, care au motivat că proiectul este în interes public, Bara demisionând ulterior și din CJ Bihor, și din PSD Bihor, iar Anta doar din „parlamentul” județean.

Proiectul are o valoare de 151,831 milioane lei, din care 120 milioane din Programul Național de Investiții Anghel Saligny, iar diferența de 20% din bugetele Primăriei Oradea și Consiliului Județean Bihor.

Potrivit contractelor încheiate cu constructorii, șoseaua va trebui finalizată în următoarele 18 luni, așa încât să fie deschisă circulației în 2025.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Unul e cu buletin de HUEDIN
Nu de alta dar unii spun ca e mai fain la Cluj, de flotant nu mai vorbim, dar gura mare o face pe la Orade.
Postat 22 Iulie 2023, 11:33 de Sandu2100
Ce nu inteleg expropriatii e ca banii se fac daca ai bani!
Era suficient sa le doneze lui teszari sau gemenilor chimisti ceva teren aflat in disputa si despagubirile pt. un metru patrat explodau! Cred ca se ajungea la 1000 euro/mp daca pt un nimic (gang de trecere in suprafata de 210mp) au primit 535 euro/mp! https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/expropriere-anulata-in-favoarea-fratilor-micula-4074082/
Postat 22 Iulie 2023, 10:20 de pinonel
Totdeauna au existat interese în afacerile cu exproprieri.
Dar aici mi se pare că domnul doar acuză și vrea să se mute drumul pe terenul vecinului ca terenul lui să crească în valoare și afacerile lui să aibă succes mai mare.
Postat 22 Iulie 2023, 09:14 de Vio_427
Re: marginan
Ce are sula cu prefectura? PSD nu conduce în Bihor, fiind o minoritate față de reprezentanții aleși ai PNL. Când PSD va conduce ceva în Oradea sau în județ, poți să fi convins că voi dezvălui "afacerile" publice ale reprezentanților acestui partid. Deocamdată doar PNL decide cine poate face și cine nu poate face "inginerii financiare" pe aici.
Postat 22 Iulie 2023, 08:09 de KP
Fara dovezi
KP, faci dovada ca despre oricine se poate spune orice, atata vreme cat nu iti propui sa aduci o proba cat de marunta in favoarea acuzelor pe care le aduci. Prin acest procedeu se poate afirma si sustine si absurditatea suprema, cum ca PSD-ul este un partid constituit din incoruptibili, Albi ca Zapada.
Postat 21 Iulie 2023, 21:45 de marginan
Kp
Comentariu TOP, realist din păcate.
Postat 21 Iulie 2023, 17:44 de Maikeltroll
286 de metri nu inseamna mult
Poate ascultati mai atent si ce spun oamenii astia. Poate mai masurati o data. Inca nu a inceput constructia drumului. Cat despre "mafia" cu terenuri o investigatie jurnalistica ar fi binevenita.
Postat 21 Iulie 2023, 15:59 de Riviera
Alo PZD
Vezi de ce nu câștigi, pt ca îți bați joc de populație.
Postat 21 Iulie 2023, 09:57 de Sandu2100
Acest drum, conceput de mai bine de 17-18 ani, este necesar și trebuie făcut.
Proiectul unui inel complet de trafic la o oarecare distanță față de centura orașului există încă din vremea când Bolojan era copil de trupă în PNL. Problema însă este a acestor exproprieri, la care tribul de prăduitori ai lui Bolo s-au lipit precum timbrul de plic, după niște ani buni în care s-au pierdut multe oportunități financiare destinate scopului în sine. Mecanismul "liberal" e simplu ... azi niște doritori cumpără niște terenuri, mâine se lansează public ideea de proiect taman la nivelul acelor terenuri, poimâine se obține finanțarea și încep expropierile pe traseu. Unii proprietari primesc câte un ban stabilit prin așa-zise expertize, cei care au cumărat cu puțin înainte primesc câte un sac cu bani, pe baza acelorași expertize care spun că unele suprafețe sunt mult mai valoroase decât altele. Iar acest mecanism de îmbogățire "liberalo-bolojenistă" se aplică acum prin tot județul unde sunt necesare exproprieri. Așa se dezvoltă orașele, județul și oamenii care conduc administrația publică din partea PNL.
Postat 21 Iulie 2023, 07:10 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON