Un tânăr orădean în vârstă de 27 de ani îl acuză pe medicul Adrian Maghiar, unul dintre fondatorii Spitalului Pelican, că i-a uitat o bucată de pansament de 16 centimetri în organism, în urma unei operaţii de hernie, care s-a petrecut vara trecută.
Potrivit Antena 1, Cristian Doţi a plătit 1.200 de lei pentru şase zile de spitalizare, dar după operaţie a început să aibă dureri. "Opt luni de zile am stat cu pansamentul în mine şi domnul doctor a spus să stau liniştit că e doar un fir de păr", a declarat acesta pentru un post de televiziune.
La câtva timp după operaţie tânărul a plecat în Italia, unde durerile au continuat. Acolo a mers la ecografii şi analize, iar apoi a fost operat luna martie. Se pare că medicii din Italia au găsit înăuntru un pansament uitat de la intervenţia de hernie. "Puteam să mor dacă făceam o septicemie sau altceva. Medicii din Italia mi-au spus că vin să vorbesc cu doctorul care m-a operat, pentru că e un caz grav de malpraxis", a mai spus tânărul.
Doţi susţine că încercat o înţelegere amiabilă cu medicul, dar n-a fost mulţumit de ofertă. Maghiar i-ar fi oferit doar 2.000 de euro drept compensaţie. "Dânsul a încercat să-mi ofere o sumă mai mică, dar mi-a spus că suma nu mi-o dă el, ci asistenta, căci el nu are nicio vină", a mai declarat tânărul.
De cealaltă parte, într-o declaraţie dată unei publicaţii locale, Adrian Maghiar susţine că la Spitalul Pelican nu există nici un document care să ateste că tânărul pacient a fost operat în Italia. "I-am spus să-şi facă hârtiile către adresa spitalului, să le înregistreze şi va primi un răspuns. Deocamdată nu e nimeni de vină", a afirmat Maghiar.
Pentru că e nevoit să se întoarcă în Italia, Cristian Doţi şi-a împuternicit avocaţii să sesizeze Colegiul Medicilor, dar şi instanţa de judecată, solicitându-i medicului nu mai puţin de 200.000 de euro. "Deocamdată Colegiul Medicilor Bihor nu a fost sesizat cu privire la acest caz", a declarat BIHOREANULUI dr. Carmen Pantiş, preşedinta Colegiului Medicilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.