URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Noiembrie 2015, 12:33

DNA contestă decizia prin care Curtea de Apel Cluj le-a returnat dosarul judecătorilor acuzaţi că au scos un violator din închisoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii DNA Oradea contestă, ca nelegală, decizia prin care judecătorul de cameră preliminară din Curtea de Apel Cluj le-a desființat rechizitoriul întocmit pe numele judecătorilor Florica Roman, Denisa Vidican, Raluca Cuc şi Ovidiu Galea.

Este vorba despre dosarul în care cei patru judecători au fost trimiși în fața instanței pentru bănuiala că, prin soluţii date pe baza unor documente false, l-ar fi scos din închisoare pe ginerele unei avocate, condamnat pentru tentativă de viol. Acesta a ajuns în atenţia Camerei preliminare a Curţii de Apel Cluj vara trecută, când magistraţii orădeni au şi fost suspendaţi din funcţii.

La întors

Pe 2 noiembrie, după mai bine de un an și jumătate de la trimiterea în judecată a magistraților, Curtea de Apel Cluj a dispus returnarea cauzei la DNA Oradea, pe motiv că actul de acuzare ar avea nereguli care nu ar fi fost remediate de anchetatori în termenul prevăzut de lege, dar și pentru că unele dintre probe nu ar fi fost legal administrate.

Concret, procurorilor DNA li s-a reproșat că ar fi întocmit un rechizitoriu neclar, că nu au explicat acuzaţiile suficient de amănunţit, omițând, de pildă, să indice toate persoanele care au legătură cu procesul ori locul unde urmează să fie citate.

Totodată, o serie de probe propuse de procurori - declaraţiile unui denunţător şi ale unor martori, dar şi interceptări ambientale - au fost excluse ca nelegale pe motiv că probele fuseseră administrate de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, abilitaţi să cerceteze doar angajaţi ai MAI, neavând deci dreptul să participe la această anchetă.

Nefiind definitivă, decizia a fost atacată acum de procurorii anticorupție, prin intermediul unei contestații care a fost înregistrată luni, 23 noiembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

"Revoltă" împotriva denunţătorului

Potrivit contestației, decizia de restituire a cauzei ar fi nelegală întrucât acuzațiile ar fi probate iar rechizitoriul corect întocmit, având explicații cu “privire la fiecare dintre inculpați și cu privire la fiecare faptă reținută în sarcina acestora, fără nici un fel de dubiu”.

Procurorii contestă și excluderea unor probe, făcând referire directă la înlăturarea declarației făcute de denunțătorul magistraților și a înregistrărilor ambientale realizate de acesta ulterior denunțului care, în opinia lor, denotă lipsă de obiectivitate din partea instanței clujene. “Este o apreciere proprie și inadecvată a magistratului de la Curtea de Apel Cluj, care nu numai că nu are suport legal, dar degajă o anumită revoltă a acestuia față de atitudinea denunțătorului din prezenta cauză, care a scos la iveală fapte de corupție comise de magistrați și a avut o atitudine proactivă în dovedirea acestora”, se mai arată în punctul de vedere al DNA.

Procurorii au criticat și durata prea lungă a procedurii de camera preliminară care, în condițiile în care Codul penal prevede un termen de 60 de zile, s-a terminat după un an și jumătate, “în condițiile în care cererile și excepțiile invocate de inculpați nu prezentau o complexitate deosebită”.

De asemenea, în opinia anchetatorilor, nu este întemeiat nici reproșul la adresa ofițerilor DGA Bihor: ei nu au făcut cercetări decât cu delegare din partea DNA, tocmai fiindcă sunt "specializați în cercetarea infracțiunilor de corupție” şi în condițiile în care reglementările legale în vigoare “nu conferă competență exclusivă DGA în instrumentarea cauzelor de corupție în care sunt implicați funcționari ai Ministerului Administraţiei şi Internelor”.

Contestația înaintată de DNA Oradea se va judeca pe 18 decembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON