URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Octombrie 2022, 18:18

Controale în autobuzele care transportă navetiști în Bihor: Șoferi amendați pentru că n-au tăiat bilete, dar și pasageri pentru că au preferat „blatul”

Controale în autobuzele care transportă navetiști în Bihor: Șoferi amendați pentru că n-au tăiat bilete, dar și pasageri pentru că au preferat „blatul” foto generic, sursa CJ Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compartimentul Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor a făcut în această săptămână mai multe acțiuni de control în transportul public județean de persoane, axate pe respectarea regulilor privind legitimațiile de călătorie, constatând că metoda „blatului” este practicată în continuare.

Prin urmare, angajații administrației județene au amendat cu aproape 8.000 de lei atât șoferi, cât și „blatiști”.

Potrivit unei informări a CJ Bihor, acțiunile de control au fost derulate în perioada 10 - 14 octombrie, iar cei doi angajați ai Compartimentului Transport au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale: 7 pentru șoferii autobuzelor care transportă navetiști și nu au eliberat titluri de călătorie (amenzile totalizând 6.000 lei) și 18 pentru pasagerii care au călătorit fără bilet sau abonament (câte 100 lei pentru fiecare pasager găsit în această situație).

„Sancțiunea pentru călătorii fără bilet valabil este cuprinsă între 100 și 500 de lei”, precizează comunicatul CJ Bihor, ceea ce înseamnă că sancțiunile au fost aplicate la nivelul minim.

„Pentru început am aplicat sancțiunea minimă pasagerilor, însă am încercat să îi conștientizăm că această practică, „de a te duce cu nașul”, dăunează în cele din urmă sănătății buzunarului tuturor. Creșterile de tarife sau renunțarea de către unii operatori de transport la discounturile practicate sunt rezultatul direct al acestei practici, deoarece banii plătiți șoferului, pentru care nu se eliberează bilet, nu constituie încasări. Astfel se devalizează trasee și unii operatori de transport ajung chiar să le abandoneze. Concluzia este că toți călătorii ajung să nu mai beneficieze de servicii de transport”, a explicat Vlad Gaje, consilier în Compartimentul Transport.

Comunicatul CJ Bihor subliniază că „biletul de călătorie constituie polița de asigurare a călătorului pentru eventuale despăgubiri, în cazul unor vătămări corporale, sau pentru bagaje, în cazul unui accident rutier”, în condițiile în care toți operatorii de transport au încheiate polițe de asigurare pentru persoanele și bagajele transportate.

Pe de altă parte, contactat de BIHOREANUL, Vlad Gaje a precizat că acțiunile de control ale Compartimentului Transport din cadrul CJ Bihor vor continua, urmând să vizeze și alte aspecte, cum ar fi respectarea rutelor și frecvenței curselor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON