URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iulie 2023, 12:38

Comoara din pădure: Trei "detectorişti" din Bihor au descoperit aproape 5.000 de monede de argint (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un adevărat tezaur de argint a fost descoperit zilele trecute de o echipă formată din trei căutători de metale din Bihor.

Duminică, cei trei au găsit, în timp ce se plimbau cu detectoarele de metale printr-o pădure din Nojorid, aproape 5.000 de monede de argint de la mijlocul anilor 1.500, trei taleri din argint şi patru monede mai mari.

"Cele 5.000 de monede sunt denari ungureşti, monedă care a circulat mult timp în Transilvania. Duminică, detectorul a dat un semnal scurt şi rapid. Am luat lopata, am săpat şi apoi am observat o monedă mică argintie. Am mai scos câteva, apoi i-am rugat pe colegii mei să se apropie ca să mă ajute. Am tot scos pe monede, iar apoi am văzut ceva ce părea a fi gura unui vas. Am făcut o săpătură în jurul său şi l-am scos", a povestit BIHOREANULUI „detectoristul” Raoul Şuta, care a făcut descoperirea alături de bihorenii Silviu Tamaş şi Ion Cărbunar.

Aceştia au autorizaţii pentru deţinerea detectoarelor de metale eliberate de poliţie, sunt pasionaţi de istorie şi ies adesea în natură cu ele.

Tezaurul a fost predat miercuri Primăriei din Nojorid, aşa cum prevede legea.

Cei care găsesc obiecte valoroase sunt obligaţi să anunţe primăriile sau muzeele în termen de 72 de ore de la descoperire.

Obiectele valoroase sunt preluate apoi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi sunt analizate şi evaluate de experţi, iar multe dintre ele pot ajunge exponate în muzee.

BIHOREANUL a scris în mai multe rânduri despre descoperirile realizate de "detectorişti" în judeţ, precum şi despre pasiunea acestora de a scoate la lumină obiecte ce nu au mai fost atinse de sute sau chiar mii de ani.

Detalii, în articolele:

Vânătorii de comori: În Bihor există aproape 200 de pasionați care caută comori îngropate și neatinse de mii de ani (FOTO)

Căutătorul de comori: Un polițist a descoperit monede vechi de 2000 de ani pe dealurile din Borod (FOTO)

Podoabe și inel de bronz de peste 3.000 de ani, descoperite de un bihorean în comuna Măgești

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Lei paralei
Cum adica denari unguresti si nu lei romanest ca doar romanii erau majoritari??!!
Postat 13 Iulie 2023, 17:01 de AnaConda
...
Interesanta descoperire, dar fara prea mare valoare. E plina lumea de moenede de genul (table). Sunt curios daca muzeul le va pastra sau mai degraba le va restitui descoperitorului?
Postat 13 Iulie 2023, 14:39 de Christa
so
alea de haur le-o topit si leo vandut
Postat 13 Iulie 2023, 14:02 de sodelica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON