URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iulie 2021, 18:48

Ce construcţie vrea să ridice Lotus Center în centrul Oradiei. Va avea locuinţe şi un spaţiu de alimentaţie publică (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Firma SC Lotus Center SA a solicitat Comisiei Municipale de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului avizul consultativ pentru demolarea unei case din centrul Oradiei, de lângă Crinul Alb, şi construirea în loc a unei clădiri cu 4 etaje, care să aibă atât locuinţe, cât şi un restaurant sau cafenea la parter. Vizavi, Lotus are deja restaurantul Spoon.

"Un bloc de 11 apartamente se va construi pe str. Libertăţii, nr. 3 din Oradea, în vecinătatea restaurantului Crinul Alb. SC Lotus SA a solicitat aviz consultativ pentru desfiinţarea clădirii existente (o casă) şi construirea unui imobil de locuinţe colective cu spaţiu de alimentaţie publică la parter", se arată într-o informare transmisă, vineri, de reprezentanţii Primăriei Oradea, după cea mai recentă şedinţă a CMUAT. 

Casa (foto jos) pe care vrea să o demoleze Lotus Center a aparţinut, cândva, fostului secretar al Consiliului Local Oradea, Florian Dacin. 

În locul lei, firma vrea să construiască o clădire cu subsol, parter, două etaje, plus încă două etaje retrase, care să aibă în total 11 apartamente şi 12 locuri de parcare subterane, potrivit informării făcute de municipalitate.

Pentru acest proiect, SC Lotus Center SA a propus Primăriei Oradea să-i concesioneze un teren de 134 mp, aflat lângă proprietatea firmei. 

Avizul cerut şi primit vineri de SC Lotus Center SA este unul strict consultativ. Înainte de a pune în practică investiţia, firma va trebui să revină cu o solicitare în faţa CMUAT pentru a obţine avizul arhitectului-şef, dar şi să primească un răspuns de la Primărie în ceea ce priveşte concesionarea terenului din vecinătate.

Merită precizat şi că, în ciuda avântului imobiliar pe care-l arată, firma Lotus Center are şi restanţe în acest domeniu. Aşa cum BIHOREANUL a dezvăluit recent, Primăria Oradea va da în judecată firma patronată de Alexandru Mudura jr. pentru că nici nu a construit hotelul de 4 stele pe care şi-a asumat că-l va ridica lângă Aquapark-ul Nymphaea, nici nu vrea să plătească penalităţile de întârziere a acestei investiţii.

Compania, care deţine mai multe centre comerciale şi imobile valoroase în oraş, şi-a asumat investiţia în hotelul de lux când a cumpărat fostul centru Mecena şi terenul care îl înconjoară, ba chiar a atras şi un ajutor de stat pentru investiţie. Totuşi, şantierul hotelului nici nu a început, dezvoltatorul rezumându-se să construiască o modestă sală de evenimente. 

În acest context, rămâne de văzut dacă şi în ce condiţii va accepta primarul Florin Birta ca oraşul să concesioneze acestei firme noi suprafeţe de teren, ţinând cont că, într-o adresă oficială transmisă BIHOREANULUI, Primăria a descris înţelegerea cu Lotus Center pe terenul Mecena drept „o experienţă tristă”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Bune si rele
Nu e rau proiectul cel nou, dar e pacat de frumoasa vechea vila, care are cu adevarat valoare artistica dupa cum a zis si KP. In schimb, desi noul proiect e curajos/avangardist, sa nu indrazniti sa ziceti ca are “2 etaje retrase”, si dupa ce va uitati la poza 4 si poza 8, se pare ca fie concesioneaza teren public pentru o piateta pavata, fie convinge primaria sa paveze terenul ei ca si o terasa pentru restaurantul lor, dar in orice caz, tot vine cu niste defrisari si mai putin spatiu verde. Daca aveti de protestat, incepeti de pe acum, nu dupa ce totul e aprobat si constructorii sunt in teren sa strigati la saracu sofer de buldozer.
Postat 26 Iulie 2021, 03:36 de unu
De departe, vila este una dintre cele mai echilibrate și arătoase din Oradea.
Proiectul interbelic al acestei vile este o copie combinată în format de design Bauhaus. A fost considerată cea mai reușită proprietate locativă în stil neoclasic din Oradea, conform revistei de profil (de arhitectură, din perioada anilor '60-'80). Cine are colecția poate verifica acest aspect, confirmat chiar de către prof. arh. Fackelman care a fost "tăticul" Bauhaus în România. Probabil că Mudura jr. nu conștientizează valoarea arhitecturală a acestui imobil și nu-i cunoaște istoria, cine a deținut-o și ce și pe cine a găzduit de-a lungul timpului. De altfel tot aliniamentul, până dincolo de centrul vechi, aparține aceluiași concept și e "populat" de astfel de proiecte mai mici sau mai mari. Până și comuniștii, când au "ras" zona de dincolo de pod, au evitat să se atingă de partea din stânga către centru. Iar să înlocuiești vila asta cu un proiect care să aglomereze locul, trebuie să fi ori limitat din principiu ori neevoluat ca individ. Pentru arhitecții din comisia de urbanism a "căzut" acum un test. Unul care va arăta nivelul lor de profesionalism. Presupun că vor cădea testul majoritatea membrilor acesteia.
Postat 24 Iulie 2021, 09:28 de KP
tunurile pe Mudura!
de parca primaria ar fi inocenta in toata povestea, de parca Bolojan (semnataru) e strain. stim dedesupturile dintr-o parte, datorita vrajbei Chirila-Mudura, cum de si-a permis ultimu sa-i dea in judecata, actiune respinsa. in rest, cladirea se incadreaza in ultimele tendinte, urata, monotona, etc.
Postat 24 Iulie 2021, 07:08 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON