Curăţenia generală de primăvară ajunge la jumătate. În primele două săptămâni ale campaniei muncitorii RER Ecologic Service au avut de adunat, însă, mai multe deşeuri de la colţurile străzilor decât din containerele amplasate anume în acest scop. Semn că orădenilor le convine să scape gratuit de deşeuri, dar nu se obosesc să le arunce unde trebuie...
Sectorul trei
În săptămâna 31 martie - 5 aprilie, a treia din campania curăţeniei de primăvară, muncitorii RER Ecologic Service vor amplasa 35 de containere în perimetrul delimitat de cartierul Tineretului şi străzile Clujului, Dragoş Vodă, Mareşal Averescu, Centrul Civic, Parcul 22 Decembrie, Ronald Reagan, T. Sandor, cartierul Grigorescu şi strada Ogorului.
În toate aceste recipiente orădenii pot lăsa deşeurile voluminoase sau resturi vegetale, care vor fi colectate gratuit de muncitorii serviciului de salubritate. Nu este permisă debarasarea deşeurilor din construcţii ori a celor electrice.
Dublu, pe lângă
În primele două săptămâni ale campaniei, muncitorii RER Ecologic Service au adunat în fiecare săptămână, în medie, câte 50 de tone de deşeuri din containere şi alte 100 de tone din afara acestora.
Din comoditate, numeroşi orădeni nu-şi depun deşeurile în recipientele anume amplasate şi preferă să înfiinţeze depozite clandestine, la care apoi contribuie şi vecinii lor, făcând un deserviciu oraşului, pentru că străzile rămân murdare până când muncitorii RER iau la pas fiecare cartier. Ca să găsească unde şi-au mai „uitat” orădenii gunoaiele...
PROGRAMUL CAMPANIEI
Săptămâna şi sectorul
În ultimele trei săptămâni ale campaniei curăţeniei de primăvară, containerele vor fi mutate în următoarele sectoare:
- 6-11 aprilie - perimetrul delimitat de Podul Decebal şi străzile Eroul Necunoscut, Berzei, Olimpiadei, Piaţa Bucureşti, Podul Theodor Neş, Izvorului, Ecaterina Teodoroiu, Louis Pasteur, Gheorghe Doja, Aleea Ştrandului, Făcliei, Podgoria, Libertăţii şi Emilian Mircea Chitul
- 13-18 aprilie - sectorul delimitat de străzile Berzei, Olimpiadei, Moldovei, Şelimbărului, Podului, Ştefan cel Mare, Bihorului, Oncea, Matei Corvin, Vămii, Rectorului, Episcopia Bihor
- 20-24 aprilie - între Podul Decebal şi străzile Decebal, Corneliu Coposu, Transilvaniei, Borşului, Ovid Densuşianu şi promenada de pe malul drept al Crişului Repede.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.