URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Februarie 2013, 16:55

Aritmetică de criză: CET ieftineşte gigacaloria cu 10 lei, dar populaţia va plăti la fel ca înainte!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Gigacaloria se ieftineşte cu 10 lei, dar populaţia va plăti tot 235 lei pe gigacalorie, ca până acum. Consiliul Local se întruneşte joi, de la ora 14, în şedinţă extraordinară, pentru a stabili la 256,01 lei preţul local al gigacaloriei.

Noul preţ a fost stabilit ca urmare a recalculării de către Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a tarifelor la energia termică livrată de Electrocentrale către populaţie şi consumatorii noncasnici şi, odată votat, va intra în vigoare începând cu 1 februarie.

Anterior, preţul local al gigacaloriei a fost stabilit la 266,03 lei. Din această sumă, populaţia plătea 235,52 lei, diferenţa de 30,51 lei fiind acoperită de la bugetul local.

Confom proiectului de hotărâre, ieftinirea gigacaloriei cu 10 lei se va reflecta doar în subvenţia plătită de la bugetul local, nu şi în preţul plătit de populaţie. "Conform calculelor făcute, această reducere a subvenţiei va aduce o economie de 4 milioane lei bugetului local, sumă care va fi folosită pentru investiţii în CET", a declarat Nadia Haş, director adjunct în cadrul Primăriei.

Datoria către CET

Tot în şedinţa de joi, consilierii locali vor hotărî contractarea unui împrumut de 14,4 milioane lei de la Ministerul Finanţelor Publice pentru stingerea arieratelor pe care le are municipalitatea faţă de Electrocentrale. Împrumutul va fi luat din vărsămintele încasate de stat din privatizări şi va fi rambursat în cinci ani, cu o dobândă 5,25% practicată de BNR şi considerată convenabilă de către economiştii municipalităţii.

Noul credit va fi luat în baza Ordonanţei 3 din 30 ianuarie 2013 care prevede reducerea cu 85% a arieratelor autorităţilor publice locale până 31 martie 2013, fapt pentru care Guvernul le-a şi oferit acestora posibilitatea de a se împrumuta ieftin.

Primăria a ajuns să datoreze subvenţii de 14,4 milioane lei către Electrocentrale după ce începând cu anul 2007 sumele plătite de la bugetul de stat cu titlul de subvenţie pentru gigacaloria factorată populaţiei au scăzut drastic.

În noiembrie 2009, prin Ordinul 439, subvenţia de la bugetul de stat a fost eliminată, iar sumele nevirate de la bugetul de stat, de 26 milioane lei, au fost transferate în sarcina bugetului local.

Din cele 26 milioane lei, Primăria a obţinut anul trecut la rectificarea bugetului central, 21,7 milioane lei pentru stingerea datoriilor către Electrocentrale, dar a a rămas cu o restanţă de 14,4 milioane lei.

Având în vedere caracterul imperativ al Ordonanţa 3 din 2013 care impune reducerea arieratelor cu 85%, municipalitatea este nevoită să apeleze la instrumentul de creditare pus la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cei care au scos Oradea de pe harta Europei
Luaţi, luaţi, luaţi !?! Împrumutaţi cât de mult puteţi, că plătim noi ceva după aceea, la rambursare, iar restul, adică grosul, o să-l achite urmaşii noştri. Aşa că, cum e şi firesc, pe bani de împrumutat orice prost ştie să facă cumpărături.
Postat 13 Februarie 2013, 22:00 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON