URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 August 2016, 15:18

Vicepreşedintele Traian Bodea: CJ lucrează la înfiinţarea a trei parcuri industriale în Bihor, pentru a înmulţi numărul locurilor de muncă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vicepreşedintele CJ Bihor Traian Bodea a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ALDE Bihor, că se ocupă „personal” de parcurile industriale din Bihor, urmând ca pe lângă cel de la Tileagd, iniţiat de fostul preşedinte Cornel Popa, să existe asemenea platforme în alte două zone din judeţ, la Beiuş şi la Săcueni.

Bodea a precizat că parcul industrial de la Tileagd, care va avea 11 hectare şi pentru care există posibilitatea extinderii pe încă 16 hectare, este deja în faza de obţinere a titlului de parc industrial, iar în fază de „identificare a terenurilor disponibile” de către CJ şi primăriile locale sunt celelalte două. În zona Beiuş, a spus Bodea, parcul industrial ar urma să ocupe 29 hectare, „cu posibilitatea extinderii”, între ieşirea din Pocola şi intrarea în oraş, iar la Săcueni 21 hectare, „tot aşa, cu posibilitatea de extindere”.

Vicele CJ a afirmat că în prezent „analizăm posibilitatea de a avea două surse de finanţare pentru proiectarea infrastructurii de drumuri, apă, electricitate, canalizare”, şi anume fie din fondurile proprii ale instituţiei, fie din fonduri europene nerambursabile.

„Sunt convins că sunt proiecte pe termen mediu şi lung, dar mă voi zbate să le pun cât mai repede în mişcare. Perioada de maturitate este de 7-8-10 ani pentru a-l popula cu investitori şi a oferi locuri de muncă”, a mai spus Bodea.

De asemenea, vicepreşedintele CJ a afirmat că deşi administraţia locală nu poate obliga investitorii să ofere salariile mari pe care şi le doresc bihorenii, apariţia acestora va determina în timp creşterea salariilor, prin concurenţa pe care o vor crea pentru a atrage forţa de muncă.

În aceeaşi ordine de idei, Bodea a arătat că nu a abandonat proiectul pe care l-a propus în campanie pentru construirea unui centru expoziţional în apropiere de Oradea, dar dată fiind dimensiunea investiţiei necesare – de circa „10 milioane euro” – a dat „temă” specialiştilor Direcţiei de Implementare a Proiectelor să identifice o sursă de finanţare cu fonduri europene. Deocamdată, a zis el, aceştia au găsit „o axă în care s-ar putea finanţa un hibrid între un centru de cercetări în care să putem îngloba şi acest centru expoziţional”.

În context, Bodea a deplâns faptul că bugetul CJ Bihor este extrem de mic, veniturile proprii anuale fiind de numai 3,9 milioane lei, deoarece câţiva predecesori au „privatizat” societăţile ce aduceau venituri, exemple fiind – dar fără a nominaliza – foştii preşedinţi Mihai Bar şi Alexandru Kiss, care au „măritat” hotelul Crişana şi firma ce administra Peştera Urşilor, respectiv societatea Drumuri Judeţene Bihor.

„Nu se poate să înstrăinezi toate sursele de venituri. Au tăiat o dată găina, cum se zice, în loc să mănânce în fiecare zi câte un ou, şi apoi s-a stat la mila, ca să nu spun la suzeta, bugetului de stat”, a spus Bodea, adăugând că „nici nu există vreo posibilitate legislativă să ne creştem veniturile”, ceea ce ar trebui schimbat de către viitorii parlamentari.

Vicele CJ a precizat şi că din cauza lipsei de bani instituţia a fost nevoită să facă noi demersuri pentru a accesa pe viitor o linie de credit de tip revolving, în valoare de 120 milioane lei, din care să asigure lichidităţi pentru finanţarea Sistemului de Management Integrat a Deşeurilor, dar şi cofinanţarea altor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON