URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Septembrie 2017, 22:11

Un fost pilot Ryanair dezvăluie cum s-a ajuns la miile de zboruri anulate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un fost pilot al companiei Ryanair a scris un articol pentru cotidianul britanic The Guardian, în care dezvăluie condițiile în care sunt forțați să lucreze angajații companiei, dar și tratamentul de care au parte aceștia. 

După cum se ştie, compania aeriană s-a văzut nevoită să anuleze aproximativ 2.000 de zboruri în următoarele şase săptămâni din cauza lipsei de personal, dar şi a unei greşeli în planificarea concediilor piloţilor.

Compania aeriană a dat explicații tot mai colorate privind această situație. Noi reguli privind orarul de zbor al piloților, controlul de trafic aerian din Franța, condițiile nefavorabile de zbor din Italia sau concediul obligatoriu al piloților sunt doar câteva dintre motivele invocate de Ryanair pentru anularea curselor.

Ultima ştire este că Ryanair oferă 13.500 de euro piloților pentru a renunţa la concedii, într-o încercare disperată de a acoperi numărul de curse vândute. De altfel, conducerea Ryanair se aşteaptă se plătească şi despăgubiri uriaşe - 20 de milioane de euro -pasagerilor ale căror curse au fost anulate.

„Concediul piloților este explicația mea preferată”, scrie James Atkinson, un fost pilot al companiei Ryanair. „Am fost pilot la Ryanair din 2006 până în 2014, iar anularea acestor zboruri nu mă surprinde. Ce am trăit în opt ani la Ryanair m-au făcut să dau dezaprobator din cap, iar faptul că aproximativ 700 de piloți ai companiei și-au dat demisia în ultimul an...nici asta nu mă surprinde.

Ryanair nu poate înlocui piloții în ritmul în care aceștia demisionează. Șeful companiei, Michael O'Leary, își insultă pe față piloții și a dus o politică împotriva tuturor celor care au încercat să obțină un contract colectiv de muncă. Strategia de control aplicată de Ryanair este bazată pe ideea de a dezbina și a cuceri. Astfel, angajații au tipuri diferite de contracte, deși au același post, și sunt recrutați pe criterii diferite. Piloții Ryanair sunt angajați în peste 80 de sucursale ale companiei, din Lituania până în Maroc sau Cipru, un alt impediment în calea contractelor colective.

Între timp, oboseala de a zbura pentru Ryanair este un lucru real. Când eram acolo, eram trimis să zbor chiar și în zilele libere, fără plată suplimentară, spre zone în care exista o lipsă de piloți. Trebuia să iau zboruri cu escală, multe dintre ele de noapte, îmi plăteam singur hotelul și nu eram rambursat ulterior. Odată ce ajungeam acolo, mă prezentam la datorie, mi se dădea un orar încărcat de zbor, pentru cinci zile consecutive, apoi trebuia să mă întorc acasă.

Dacă era vară, aveam doar trei zile de stat acasă, înainte să o iau de la capăt. A fost o experiență care m-a distrus.

Mulți dintre piloții Ryanair sunt angajați ai companiei și au contracte făcute în Irlanda. Însă compania folosește o schemă inteligentă pentru a-și „masca” piloții în contracte drept „prestatori independenți de servicii”. Acești „prestatori” poartă aceeași uniformă, au același ID în companie, zboară conform cu orarele piloților, însă sunt angajații nimănui. Ei semnează contracte cu o firmă care oferă servicii de zbor pentru Ryanair, iar aceste contracte le sunt prezentate drept o ofertă finală, pe care pot să o accepte sau să o refuze, fără posibilitatea unei negocieri.

Piloții angajați ai Ryanair au condiții ceva mai bune decât prestatorii de servicii, li se acordă și un plan de pensii, însă sunt cu mult în spatele colegilor de la easyJet, ca să nu mai vorbim de cei de la Lufthansa sau KLM. Oamenilor le vine greu să creadă, dar este adevărat: niciun pilot sau angajat al Ryanair nu primește nici măcar o sticlă cu apă. Dacă le e sete, trebuie să și-o cumpere singuri.

Sute de piloți tineri pleacă de la Ryanair pentru oferte mai bune în China sau Emiratele Arabe Unite sau, dacă au noroc, rămân în Europa. Eu am plecat în China, unde mă sunau foști colegi de la Ryanair să mă întrebe ce să facă pentru a aplica și ei.

Pentru a-și păstra fluxul de piloți, Ryanair are un „program de cadeți”, în care recrutează piloți care au trecut examenele teoretice și au la activ câteva sute de ore de zbor în simulatoare și avioane de mici dimensiuni. Sunt apoi antrenați rapid să fie co-piloți pe Boeinguri 737. În patru ani, trebuie să poată deveni căpitani de zbor, altfel nu li se mai prelungește contractul.

Ce sper eu că se va întâmpla după această criză? Sper ca vocile piloților să se facă auzite, să reușească să obțină contracte colective și condiții mai bune, fără o presiune așa mare pusă pe umerii lor”, mai scrie James Atkinson, care în prezent pilotează avioane în China.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Da
Asta înseamnă British managenent. Si la orice inceput de afacere baga bani multi si apoi vine un destept de manager ca el stie how to save money . Lucrez la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din londra plus mai am un job facultativ delivery la amazon. Ideea e să comentezi cu ei si sa nu-i bagi in seama , pt ca daca esti cu contract direct si nu cu agenție ai legea de partea ta si nu te pot da afara asa usor , daca esti cu agenție atunci zbori puiule zbori. Am fost amenințat de 2 ori ca ma trimite la HR ca sa fiu dat afara, si doar vorbe, daca nu greșești nu are ce să-ți faca
Postat 20 Septembrie 2017, 23:28 de sandu1200
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON