URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 21 APRILIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Până acum, când călătoream în străinătate, ne plângeam că ţiganii cerşetori ne fac neamul de râs. Acum ne fac de ruşine cei care ne conduc, analfabeţii din Guvern şi nesimţiţii din Parlament. Pe mine cel mai tare mă enervează când aud că se vorbeşte de Guvernul Dragnea sau Guvernul Dăncilă. Guvernul nu este nici al infractorului de Teleorman, nici al sărmanei petroliste.
Zic şi eu
Adrian Cris
La CJ Bihor este blocaj, ţipă de doi ani coaliţia UDMR-PSD-ALDE şi divizia sa de presă, acuzând mai nou că refuzul consilierilor PNL de a vota bugetul pe 2018 a făcut ca salariaţii instituţiei şi ai celor subordonate să capete luna asta doar 70% din lefuri. Nicio noutate. Politrucii locali repetă papagaliceşte cuvinte precum "blocaj" şi "boicot" la fel cum şefii lor boscorodesc întruna "Soros" şi "Statul Paralel". De data asta, totuşi, nu cu ei am treabă, ci cu PNL-iştii...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Șobolanii internetului sunt ușor de recunoscut: sunt frustrați, nefericiți, rasiști, sexiști, antisemiți, urăsc totul și pe toată lumea. Nu cunosc rețeta dialogului și polemicii, nu au vocația construcției, dar excelează în cea a distrugerii, chiar dacă puterea lor distructivă este, încă, nesemnificativă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum apreciaţi că au fost costurile încălzirii în Oradea în această iarnă?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede o procedură rapidă şi relativ ieftină prin care o persoană poate să obţină o hotărâre judecătorească prin care datornicul său să fie obligat să achite sumele de bani pe care i le datorează.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hepatita acută virală se declanşează după o perioadă de incubaţie de15-45 de zile pentru hepatita A, 30-180 de zile pentru hepatita B şi D, 15-160 de zile pentru hepatita C şi 14-60 de zile pentru hepatita E. Simptomele sunt variabile şi cel mai des există o pierdere a poftei de mâncare, greţuri şi chiar vărsături, oboseală...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
26 Septembrie 2017, 19:59

Insolvenţa Oradea Shopping City: Primăria are de recuperat taxe şi impozite de 405.000 lei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu o cifră de afaceri de 1,14 milioane euro, pierderi nete de 2 milioane euro şi datorii de aproape 62 milioane euro în 2016, mall-ul Oradea Shopping City a intrat în insolvenţă în iunie 2017.

Potrivit site-ului economica.net, nu mai puţin de 27 de firme şi instituţii au depus cereri pentru recuperarea unor sume în cadrul procesului de insolvenţă.

Printre mulţi alţii, Primăria Oradea are de recuperat taxe şi impozite în valoare de 405.000 lei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti revendică undeva la 45.000 lei, iar Centrul Naţional al Cinematrografiei cere mall-ului falimentar 119.000 lei.

În ceea ce priveşte datoriile chirografare, Coca Cola HBC România are de încasat 40.304 lei, MET România Energy Marketing, parte a grupului OMV, cere 318.000 lei, iar furnizorul de energie electrică, Axpo Energy, a depus solicitări pentru suma de 366.100 lei.

Cea mai mare sumă, de 265,8 milioane lei, echivalentul a 58 milioane euro, o oare de recuperat fondul de investiţii polonez Agio Wierzytelnosci Plus NFIZ. Parte a grupului AgioFunds, fondul a preluat în iunie 2017 creanţa de la Kredyt Inkaso Portofolio Investments SA din Luxemburg.

Mall-ul Oradea Shopping City, aflat în pragul falimentului, a fost preluat în anul 2010 de bucureşteanul Puiu Popoviciu. Omul de afaceri a plătit pentru complexul comercial 30,5 milioane euro şi anunţa investiţii de 20 milioane euro.

În toamna anului 2016 mall-ul a fost scos la vânzare pentru suma de 15 milioane euro, jumătate din preţul de achiziţie, pentru ca în vara acestui an să declare insolvenţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bai mare...
Mall-ul ăsta s-a dus de râpă (și) din cauză că n-a avut un magazin alimentar mai de Doamne-ajută... Chiar nu pot pune un Lidl acolo, un Carrefour, un Kaufland, ceva orice, dar nu piticania aia de Profi... Eu, să fiu primar, m-aș duce personal să-i vînez pe cei de la Tesco.
Postat 27 Septembrie 2017, 07:30 de Shogun
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Academicieni şi specialişti de renume care au învăţat la Colegiul Emanuil Gojdu şi-au trimis cărţile în biblioteca şcolii (FOTO)
  • Vocea cartierului. Peste 250 de orădeni au votat proiectele de bugetare participativă ale cartierului Nufărul (FOTO)
  • Şase lebede salvate la Suplacu de Barcău, după ce au 'aterizat' într-un batal cu reziduuri petroliere (FOTO / VIDEO)
  • Judecătorul Cristi Danileţ a predat „lecţii deschise” de educaţie juridică la Tărian și la Oradea (FOTO)
  • O victorie şi o înfrângere pentru Universitatea CSM Oradea în jocurile de pe teren propriu de sâmbătă şi luni (FOTO)
  • UDMR cere treceri de pietoni denivelate în faţa tuturor instituţiilor şcolare din Oradea (FOTO)
  • Model inedit: Copaci cu coroană cubică, plantaţi pe pietonala Alecsandri din Oradea (FOTO)
  • Meserie... cu tehnologie: La Grupul Şcolar Agricol din Cadea, viitorii sudori vor învăţa meserie la un simulator de ultimă generaţie (FOTO)
  • Lumea roboţilor: Peste 150 de copii şi tineri şi-au demonstrat abilităţile în robotică la Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Baschet: CSM CSU s-a impus cu 74-70 în disputa cu BC SCM Timişoara (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON