Două persoane au ajuns la spital cu leziuni grave în urma unui accident produs, luni dimineaţă pe DN76, lângă Drăgăneşti.
O şoferiţă în vârstă de 41 de ani din Ştei, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul a pătruns pe contrasens și s-a lovit frontal de o maşină condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Uileacu de Beiuș.
“În urma accidentului rutier, conducătorii celor două autoturisme au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost internaţi în spital”, a explicat, marţi, agentul principal Ioana Lascău de la Biroul de presă al Poliţiei.
Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.