URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2014, 15:24

Premieră naţională: Grupul de Acţiune Locală Euro-Crişana a dus la Bruxelles fermieri şi tradiţii din Bihor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De la Tinca la Bruxelles

Ţăranul bihorean a ajuns la Bruxelles. Grupul de Acţiune Locală "Euro-Crişana" cu sediul în Tinca a dus, săptămâna aceasta, în premieră naţională, în capitala Europei fermieri, întreprinzători, talente, tradiţii şi produse din sudul şi sud-vestul Bihorului.

Organizaţia non-guvernamentală reuneşte comunele Avram Iancu, Batăr, Cociuba Mare, Ciumeghiu, Mădăras, Olcea, Tulca şi Tinca. GAL-ul a fost înfiinţat în 2012 cu scopul declarat de a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea satului bihorean, pornind de la ideea că bace Ioane va şti întotdeauna mai bine decât Ministerul Agriculturii sau Consiliul Judeţean ce lipseşte din ograda lui.

"A venit vremea ca primarii, indiferent de culoarea lor politică, să-şi dea mâna între ei, pentru a face rost de fonduri în vederea dezvoltării pe toate planurile a comunităţilor locale, deoarece bugetul de stat şi local nu este suficient pentru rezolvarea tuturor problemelor existente la nivelul comunităţii", a declarat Marius Cotrău, preşedintele GAL-ului Euro Crişana.

Potrivit acestuia, membrii organizaţiei au la dispoziţie un buget de 3 milioane euro din fonduri europene pentru co-finanţarea proiectelor care vizează dezvoltarea satului românesc, de la primele de instalare a tinerilor fermieri, până la domenii precum agroturismul sau serviciile non-agricole.

De la tribuna Parlamentului

Reprezentanţii celui mai dinamic GAL bihorean au participat la un seminar pe tema cooperării internaţionale între aceste organizaţii locale, patronat de europarlamentarul Norica Nicolai, au avut întâlniri de lucru la biroul bruxellez al regiunii Veneto din Italia, recunoscută ca un exemplu de succes în atragerea de fonduri pentru dezvoltare rurală, şi la sediul Reţelei Europene pentru Dezvoltare Rurală, pentru a se informa direct de la sursă cu privire la oportunităţile existente în atragerea de fonduri europene.

Cu ocazia deplasării la Bruxelles, bihorenii s-au întâlnit cu ambasadorii României şi Moldovei la Bruxelles, Ştefan Tinca şi Mihai Gribincea, au oferit mărţişoare românilor reuniţi în jurul bisericii ortodoxe "Sfânta Parascheva" din Bruxelles şi au susţinut la Centrul Cultural Român, în prezenţa europarlamentarului Iosif Matula, născut în Tămaşda, un spectacol folcloric, încheiat cu o prezentare de produse crişene de la medaliata ţuică de prune "Trămuţa", produsă de pălincarul Florian Chişe, până la cârnaţii produşi de familia Popuţe din Tulca sub marca Biocarm, produse de patiserie ale familiei Stana din Mădăras sau ale brutăriei "Spicul" din Boiu.

"Verde Crişan"

Pentru cei peste 100 de reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Bruxelles care au participat la fiecare spectacol, gustul bucatelor de acasă a fost dublat de savoarea inconfundabilă a folclorului bihorean. Membrii ansamblului "Cununiţa" din Mădăras condus de instructorul Mircea Dărăban şi interpreţii Daniela Blidaru, Daniela Demian, Andrada Tulvan, Mădălin Dodu şi Ciprian Zopota au susţinut recitaluri care au ridicat de fiecare dată sala în picioare.

De o apreciere deosebită din partea publicului s-a bucurat şi expoziţia de fotografie a artistului orădean Ovi D. Pop, care a reunit sub titulatura "Verde Crişan" 36 de instantanee bihorene, de la portrete şi peisaje până la fotografie aeriană. La cererea gazdelor, expoziţia, organizată în holul Bisericii "Sfânta Parascheva", a fost prelungită de la trei zile la o lună, pentru ca un număr cât mai mare de români să se poată bucura de imagini de acasă.

Artistul fotograf orădean a prezentat inclusiv în cadrul seminarului de la Parlamentul European o diaporamă cu instantanee din zona rurală a regiunii Crişana, reuşind să conecteze privitorii la filonul încă nealterat al satului românesc.

Puterea exemplului

Pe agenda vizitei făcute la Bruxelles de reprezentanţii GAL-ului "Euro-Crişana" s-au mai numărat şi vizite de lucru la o fermă din Flandra, condusă de o familie de intelectuali. Ajutându-se de finanţările europene, oamenii au renunţat la învăţământ pentru zootehnie şi agricultură. O vizită a fost făcută şi la institutul AWE specializat în producţia de material pentru inseminarea artificială a bovinelor, unde taurii ţinuţi pentru prăsilă ajung să cântărească şi o tonă şi jumătate.

Exemplele văzute i-au motivat şi mai mult pe membrii GAL-ului. "Dacă am fi şi noi sprijiniţi, în câţiva ani am putea avea ferme la fel", a spus un fermier.

Din delegaţia bihoreană au mai făcut parte, pe lângă agricultori şi întreprinzători locali, şi reprezentanţi ai administraţiei locale precum primarii de Cociuba Mare, Mădăras şi Tulca, Mihai Sferle, Dan Tiurbe şi Ioan Bulsan, respectiv viceprimarii de Avram Iancu şi Batăr, Dan Chirla şi Andor Gheorghe. Pentru că, până la urmă, succesul unui GAL stă în modul în care ştiu colabora mediul privat cu administraţia locală...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
betivan ratat
vad ca e si betivanul ratat de blaga pe acolo.
Postat 10 Martie 2014, 14:17 de mick
Doar fraierul
Doar fraierul de Barnau de la Cefa a refuzat sa se înscrie in GAL!de ce fermierii din Cefa sa aibă acces la fonduri?mai bine sa cumpere pe caiet de la el?DNA pe el!
Postat 08 Martie 2014, 21:57 de xxl
Ce premiera mnationala, ca astea se fac tot timpul de 20 de ani incoace, in toata tara.
Senzational, vorba lui Diaconescu Dan, mentorul lui Simai.
Postat 08 Martie 2014, 18:00 de Life
Au dezbatut in PE ... saracii de ei, au crezut ca au ajuns in Star Trek !
Cativa dintre ei au mai vazut ce inseamna agricultura europeana si s-au convins, inca odata, ca in RO mai trebuie vreo doua-trei generatii ca sa ajungem la liman. Iar de dezbatut nu aveau ce sa dezbata, ca era vorba de o simpla vizita a cladirii PE, nu de discutii in care sa-si dea cu parerea despre viitorul agriculturii la nivel planetar!
Postat 08 Martie 2014, 17:58 de Rock
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON