URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iunie 2014, 11:09

Pedeapsă grea pentru Sabin Godja, ucigaşul tinerei din Săcueni: 18 ani după gratii şi despăgubiri de 90.000 de euro!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tribunalul Bihor s-a pronunţat, vineri, în cazul tinerei masterande din Săcueni, Baczoni Izolda, ucisă vara trecută de fostul ei prieten.

Astfel, Sabin Cristian Godja a fost condamnat de judecători la o pedeapsă de 18 ani de închisoare cu executare şi totodată la despăgubiri materiale de 3.600 lei plus daune morale în valoare totală de 90.000 euro către părinţii şi sora victimei sale.

De asemenea, el a fost obligat să achite cheltuieli judiciare de 6.500 lei în favoarea statului şi cheltuielile de judecată ale familiei Baczoni, în valoare de 3.500 lei, reprezentând onorariul apărătorului.

Sentinţa Tribunalului Bihor nu este definitivă. Ea poate fi atacată, în termen de 10 zile de la pronunţare, prin apel care se va judeca la Curtea de Apel Oradea, instanţă care va da verdictul final în caz.

Sabin Godja a fost trimis în judecată anul trecut, pentru omor şi furt calificat, fiind acuzat că, în noaptea de 6/7 iulie, şi-a ucis fosta prietenă, Baczoni Izolda, masterandă la Universitatea Babeş-Bolyai secretară la Uniunea Studenţilor Maghiari din Cluj şi voluntar la Primăria din oraşul natal.

Tânăra dispăruse în noaptea respectivă de la discoteca din Săcueni şi, pentru că nu avea obiceiul să plece de acasă fără să anunţe, părinţii ei au sesizat Poliţia.

Coordonaţi chiar de primarul oraşului, Beres Csaba, sute de oameni, voluntari şi poliţişti, au pornit în căutarea ei, iar fotografia fetei a fost distribuită pe reţelele de socializare, rudele şi prietenii rugând pe oricine care putea da informaţii să anunţe autorităţile ori familia.

Tânăra era găsită moartă o zi mai târziu, pe 8 iulie, într-un canal colector de la marginea oraşului, într-o zonă cu terenuri agricole. Era dezbrăcată de la brâu în jos, cu chilotul şi ciorapii rulaţi până la glezne, iar antebraţul mâinii drepte şi gâtul îi erau înfăşurate într-un jerseu cu care fusese strangulată.

Autopsia a scos la iveală că Izolda a fost bătută cu bestialitate de atacatorul ei: a lovit-o cu pumnii în faţă şi peste corp, rupându-i dinţii, ficatul şi mai multe coaste, care i-au străpuns plămânii.

De la bun început, suspiciunile procurorilor s-au îndreptat asupra lui Sabin Godja, fostul prieten al Izoldei şi ultima persoană cu care a fost văzută. De altfel, în timpul audierilor, acesta a avut 6 variante ale modului în care şi-a petrecut seara crimei împreună cu tânăra.

În plus, tânărul avea numeroase zgârieturi, iar în timpul cercetărilor, anchetatorii au găsit în locuinţa părinţilor săi şi telefonul victimei, dispărut în noaptea crimei...

Citiţi întreaga poveste a modului în care procurorii l-au dovedit pe ucigaşul Izoldei în articolul: "Tăcere vinovată: Fostul iubit al tinerei ucise în Săcueni, considerat vinovat fiindcă... tace"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
hmmm
Laura Gal !! ti-ai citit articolul??? Ti se pare ca este in regula???
Postat 11 Iunie 2014, 23:09 de b
hm
Si de unde mama draq va plati acele despagubiri? Macar daca primea inchisoare pe viata fara drept la eliberare conditionata
Postat 10 Iunie 2014, 19:31 de Gica Contra
?
Nu stiou cat e de grea pedeapsa; ceea ce stiu este ca nimeni nu poate sa-i redea viata fetei !!! Felul in care a fost omorata , bestialitatea crimei ma infioara si imi vine sa zic : usor a scapat criminalul !!!
Postat 10 Iunie 2014, 15:09 de eu, tu, noi
Nu s-a primit anteriorul mesaj
Telefonul parca a fost vandut la un amanet, acuma vin cu alta poveste?
Postat 10 Iunie 2014, 14:25 de B
probele?
de asemenea procurorul se plangea ca dosarul e cu problema, ca nu s-au gasit urme de ADN apartinand numitului SABIN pe corpul vicitmei,ca nici martori nu sunt sa arate ca a fost cu fata respectiva in acea seara etc , ,etc etc ?
Postat 10 Iunie 2014, 13:31 de B
IDEM SI LA FEL
La fel a facut si Delea din Remeti da acum e acasa dupa 3 ani. Rusine Justitiei romane.
Postat 10 Iunie 2014, 12:48 de uNCLE sAM
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON