URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Decembrie 2016, 16:01

Oradea ieri, Oradea azi: Ce se găsea, pe vremuri, în magazinele din oraş în luna decembrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1979. Bucurii pentru mici şi mari

În anii comunismului, luna decembrie era a "sărbătorilor de iarnă", dar şi "luna cadourilor". De Crăciun nu era sărbătoare oficială, nefiind zi liberă şi nici pomenit în vreo publicaţie, chiar dacă îl sărbătorea fiecare familie. La început de decembrie, magazinele erau decorate cu motive specifice perioadei: ghirlande, fulgi de nea şi tradiţionalul "pom de iarnă" împodobit.

În magazinele mari, copiii erau aşteptaţi de Moş Gerilă. Oradea anului 1979 a avut chiar o ofertă comercială îmbogăţită, prin deschiderea magazinului universal Crişul. În cele 50 de raioane se găseau oferte pentru toate vârstele şi preferinţele. În luna decembrie, copiii se puteau bucura de sucuri şi dulciuri la un "Beby-Bar" amplasat la primul etaj, unde puteau fi găsite, de asemenea, confecţii, încălţăminte, cărucioare, triciclete şi biciclete.

Complexul comercial Mercur, inaugurat doi ani mai târziu pe strada Republicii, îşi aştepta clienţii cu bijuterii, electronice, sticlărie şi porţelanuri, "cadouri ideale". Alte două centre comerciale erau Perla şi Tineretului, din cartierul Rogerius, unde se vindeau articole sportive, mobilier, porţelanuri, iar unităţile Romarta aveau îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru toate vârstele.

2016. Shopping de Crăciun la mall

În Bihor, cooperativele şi magazinele orăşeneşti şi comunale pregăteau pentru luna decembrie stocuri de băuturi şi cadouri pentru toată familia, iar restaurantele se aprovizionau pentru cei ce doreau să-şi petreacă festiv Revelionul. La unităţile Cooperaţiei de Consum se găseau cărţi şi jucării pentru copii, iar Trustul de Alimentaţie Publică pregătea cozonaci la comandă.

Alte magazine îşi ademeneau clienţii cu parfumuri şi… maşini de spălat. În timp ce unele din aceste spaţii comerciale s-au menţinut şi modernizat, altele au dispărut, iar "catedralele" comerţului modern, mall-urile şi hypermarketurile, au ajuns să domine o piaţă infinit mai diversificată. În prezent, cadourile de Crăciun se aleg din mii de sortimente, atât pentru copii, cât şi pentru cei mari, concurenţa evidenţiindu-se în ofertele prezentate de către fiecare comerciant.

Deşi alergătura pentru daruri şi pentru pregătirea mesei încep în primele zile ale lunii decembrie, articolele de Crăciun şi de Revelion sunt puse pe rafturi cu mult timp înainte. În toate mall-urile, desigur decorate festiv, unele dotate chiar cu patinoare, Moş Crăciun este la datorie, pregătit să asculte dorinţele celor mici. În plus, restaurantele pregătesc mese cu adevărat speciale pentru Anul Nou, iar cluburile sunt mereu arhipline.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
sprayuri deodorante..
8x4 şi bac la 64 de lei bucata,la un salariu de aprox 1500,criza de benzină începea cam prin 80-81,şi după ea,toate celelalte,porci vii nu mai găseai....care vrea,şi nu a trăit vremea aia,aveam 14 ani,îi zic mai multe..:))))
Postat 29 Decembrie 2016, 22:16 de crisan
io numa zâc
Interesant e ca atunci cand era interzis Craciunul, toti il sarbatoreau in case. Acum cand e permis, toti au uitat ce inseamna Craciunul..
Postat 29 Decembrie 2016, 15:25 de NumaZic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON