URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iulie 2016, 18:23

O, demon alcool!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În România, producerea alcoolului este legală, iar falsificarea sau contrafacerea lui este tolerată. În România se promovează alcoolul pe toate canalele, deşi în toate statisticile apare în topul cauzelor bolilor şi ale mortalităţii. Legea îi pedepseşte pe cei care beau, dar societatea îl consideră bolnav sau ciudat pe cel care nu bea. Statul e de o ipocrizie astronomică - cu o mână produce alcoolul şi cu o alta îi ameninţă pe consumatori. O atitudine duplicitară, pe gustul societăţii de consum.

Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi-a asumat misiunea imposibilă de a se lupta cu colosalul Alcool şi gigantica sa industrie. O arbaletă împotriva unui portavion nuclear, sau, dacă vreţi, România contra Franţa la fotbal. La o masă rotundă, DSP a prezentat săptămâna aceasta statistici dramatice: consumul de alcool creşte, vârsta la care se dă pe gât primul pahar scade, adolescenţii îl procură uşor, tot mai multe femei socializează cu el în mână, iar gravidele nu prea înţeleg riscurile consumului în timpul sarcinii. Unicul motiv de mândrie naţională e că suntem pe locul 3 în UE la consum, cu 14 litri pe cap de locuitor înghiţit anual. Hâc!

Dar ce şanse are DSP să îi convingă pe români că băutura face rău, în condiţiile în care principalele canale de educaţie - familia, şcoala, biserica şi televizorul - stimulează sau favorizează consumul cu persuasiune? Familia, prin exemplul adulţilor, e cea care îi apropie pe copii de alcool, în timp ce sistemul de învăţământ nu doreşte cursuri de nutriţie pentru elevi. Biserica e locul în care sugarii se întâlnesc pentru prima dată cu sângele Domnului, iar televizorul toarnă cu pâlnia reclame la băuturi şi producţii în care se consumă alcool. Aparent, doar un miracol poate schimba obiceiuri şi tradiţii milenare ce glorifică băutul.

Statul cheltuieşte enorm pentru efectele nocive ale alcoolului: tratamentul bolilor cauzate sau agravate de alcool, efectele accidentelor provocate de prietenii lui Bacchus, violenţe, infracţiuni sau cure de dezintoxicare. Dar se acţionează doar asupra efectelor, la cauze nu are nimeni curajul să umble. Directoarea DSP Bihor, doamna Zoia Bitea, îşi doreşte o materie în programa şcolară prin care cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase. Dar, până acum, legiuitorii n-au mişcat un deget. Iar anual 17.000 de români mor din cauza sesului.

La masa rotundă a existat un consens rarisim. Toată lumea a agreat că alcoolul e rău. Dar cât timp am stat noi acolo, în România au fost produse, probabil, câteva sute de tone de alcool. Curând vor apărea şi efectele: palma părintească, pumnul amical, agresiunea sexuală, divorţul, intoxicaţia din camera de gardă sau ultima suflare în mâinile SMURD-ului. Îngrozitor, nu?

Mi-ar plăcea să văd şi rezultatele unui studiu despre efectele pozitive ale alcoolului. Trebuie să existe şi aşa ceva, altfel lumea se va duce dracului pe trei cărări. Până atunci, specialiştii recomandă moderaţie! Iar pentru copii şi adolescenţi, abstinenţă. Hai, noroc!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Demon
"Demon" am scris. Nu știu de unde a apărut acel "e" în plus. Se corectează. Apreciem vigilența cititorilor noștri.
Postat 11 Iulie 2016, 01:13 de LucianCremeneanu
Iară ne certăm !
"Demone" nu există-n limba noastră, domnule Cremeneanu! Întrebare: În ce caz ar trebui să stea, de fapt, "substantivul" ăsta ?(!). În vocativ NU are formă ...Măcar pune nişte ghilimele... ziar...
Postat 10 Iulie 2016, 23:24 de ovexcluj
Taxe foarte mari.
Cum ajunge un litru de alcool de 96 grade im magazin la 90-95-100 de Ron in timp ce alcoolul adus din Serbia se vinde cu 30-35 de RON litrul ?? Pretul unui litru de alcool,in magazin ar trebui sa fie 25-30 RON. RESTUL PANA LA 95-100 RON SUNT TAXELE PLATITE CATRE STAT !
Postat 10 Iulie 2016, 23:00 de Citizen
O demone!
foarte bune actiunile DSP Bihor,dar totusi de ce nu incearca sa faca ceva impotriva producerii alcoolului la negru,care se cumpara la jumate de pret fata de cel la care se platesc taxele catre stat???
Postat 10 Iulie 2016, 21:27 de Fradi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON