URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2009, 05:04

Nişte ţărani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Un primar din judeţ îmi povestea cum s-a chinuit să-i obişnuiască pe băştinaşi cu pubelele de gunoi. Oamenii refuzau să-şi ducă gozul la container fiindcă de 2000 de ani erau obişnuiţi să-l arunce în fundul nilei. Alţii se uitau la recipiente gândind la ce le-ar putea folosi: "la varză murată sau la borhot de prune?".

Până la urmă civilizaţia a învins, încât se lasă cu scandal dacă într-o săptămână nu vine maşina să ducă gunoiul. Acum, primarul se luptă să-i lămurească să aibă canalizare. Pentru asta, însă, conductele trebuie să treacă prin grădinile oamenilor şi, de aici, alte baiuri!

Credeam că astfel de lucruri se pot petrece doar la ţară. Nici pomeneală. Şi în Oradea sunt cetăţeni care refuză să se racordeze la canalizare, deşi le trece conducta pe sub nas. Multă vreme nu s-au putut asfalta străzile pe motiv că nu-s canalizate. Acum, că se bagă canalizare, nu mai vor oamenii să se racordeze.

Sigur că e mai ieftin să bagi toate dejecţiile în pământ şi să infectezi 200.000 de locuitori numai pentru că tu vrei să ieşi mai ieftin. E mai comod să ascunzi gunoiul sub preş, şi asta explică cum de un sfert din populaţie nu are contract cu firma de salubritate. E mai lesne să faci foc cu cărbune şi să umpli aerul de funingine decât să te legi la conducta de gaz.

Probabil că singura soluţie e să introducă Primăria metode civilizatorii cu forţa. Aşa cum se percep impozite de la fiecare gospodărie, să plătească tot cetăţeanul taxe pentru gunoi şi canalizare, chiar dacă refuză să încheie contract. Ar mai fi posibil şi un fel de şantaj, gen "nu vă racordaţi la canalizare, nu asfaltăm strada". Dar prin asta ar suferi toţi locatarii, ceea ce e inadmisibil.

Dacă, totuşi, nicicum nu putem lămuri orădenii cu binefacerile civilizaţiei, nu ne rămâne decât să angajăm nişte cetăţeni care să împrăştie bălegar pe asfalt. Măcar aşa, cei care nu se pot rupe de influenţa rurală se vor simţi ca acasă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON