URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iulie 2016, 10:06

Mercurial de panoramă: Preţuri piperate la cafeneaua de pe Dealul Ciuperca

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Săptămânile trecute s-a deschis mult aşteptata cafenea de pe Dealul Ciuperca într-un spaţiu închiriat prin licitaţie patronilor restaurantului Ciuperca, aflat câţiva metri mai sus. Mulţi orădeni s-au înghesuit, aşadar, să se aşeze la noua terasă, care oferă totodată o panoramă superbă asupra oraşului. O privire asupra meniului arată, însă, că panorama a fost inclusă în preţuri.

Citeşte mai departe, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Despre ce preturi e vorba?...
Am asteptat 15 minute intr-o caldura sufocanta sa vina d-ra sa ne ia comanda, n-a venit... mai erau 2 mese ocupate si d-ra servea acolo, dupa 15 min am vazur o masa libera afara si o alta d-ra deparasa, am mers glont acolo si am intrebat: ...putem face comanda? A raspuns rastit... Asteptati si ne-a intors spatele... Cine dreaq angajeaza astfel de specimene? I-am intors si noi spatele si i--am urat sa mai aveti incasari cand mai trecem noi pe aici. In plus de asta blocheaza accesul spre panorama, sa ajungi la balustrada trebuie sa te inghesui printre mese. Toata investitia primariei cu fonduri europene a fost doar sa profite capusele astea? Pentru a avea acces la panorama oamenii au urcat sus pe cuperis, facand praf gazonul.
Postat 24 Iulie 2016, 18:22 de vasyion
NU
@Salontanu: Nu e chiar asa! Contractul de asociere dinte dezvoltator si Consiliul Local Oradea s-a incheiat in urma unei LICITATII PUBLCE asumate de castigator! Una dintre clauze se referea la pretul maxim pe care dezvoltatorul trebuia sa-l respecte! De ce? Pentru ca CLO in compensatie oferea alte facilitati dezvoltatorului! OK! Doar ca CLO/PMO prin grija lui Filip / Bolos trebuia ( avea obligatia de a avertiza potentialii CLIENTI! N-au facut-o cu buna stiinta! Admitand ca / asa cum spuneti / contractul de asociere dezvoltator / CLO ar fi NUL de DREPT ar rezulta ca si contractele subsecvente ar fi NULE! Oricum au trecut mai bine de 10 ani...
Postat 24 Iulie 2016, 13:56 de TDS
'epoca de aur' bolojanista
Avem cateva mari realizari in Oradea la care din pacate oradeanul de rand doar va visa, in schimb taxele si impozitele au crescut pentru toti.. aici suntem egali. Daca tot vrea nebunu' bussinesuri de succes care sa aduca profit rapid, sper ca pe viitor sa le faca din bani privati si nu din fonduri locale sau din fonduri europene atrase in numele oradenilor.
Postat 24 Iulie 2016, 13:33 de User anonimizat
@TDS
Probabil ca ar fi trebuit sa stiti ca preturile nu pot fi limitate si orice contract impotriva legii este nul de drept!
Postat 24 Iulie 2016, 13:30 de Salontanu
Filip, Bolos&Erdo...jan! AFERIM
Cei care activeaza acolo ( nu stiu cine sunt! ) au fost obligati sa respecte vreuun nivel maxim de preturi? Nu cred ! Iar daca DA, ce? Asa si un dezvoltator imobiliar a fost obligat printr-un contract de asociere cu CLO sa respecte! N- rrspectatat! Cu complicitatea lui Filip si a lui Bolos! Dupa care a venit Erdo...jan si a acoperit totul! Cu grija...Deci, care e problema?
Postat 24 Iulie 2016, 12:09 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON