URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Martie 2017, 17:39

Meci important pentru baschetbaliști: CSM CSU Oradea joacă acasă cu BC CSU Sibiu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu trei trei victorii consecutive, obţinute în ultimele jocuri, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea se pregătesc acum să abordeze meciul din runda a V-a a Grupei locurilor I-VI din Liga Naţională.

Astfel, sâmbătă seară, de la ora 19, elevii antrenorului Cristian Achim vor primi pe teren propriu, replica echipei BC CSU Sibiu.

Meciul, care este programat la Arena Antonio Alexe şi nu va fi televizat, este foarte important pentru cele două echipe în tentativa lor de a încheia pe podium prima grupă valorică.

Orădenii, situaţi pe locul IV, la două puncte în urma sibienilor, de pe locul III, trebuie neapărat să se impună în acest joc pentru a mai putea spera să-i ia faţa echipei sibiene în ierarhie.

Având în vedere aceste circumstanţe, meciul se anunţă de care pe care, cu două echipe apropiate valoric, care în prima faza a campionatului şi-au împărţit victoriile. Astfel, în etapa a III-a din sezonul regulat, cele două echipe s-au întâlnit la Sibiu, pe 10 octombrie, unde gazdele de atunci s-au impus la patru puncte, cu 74-70. Apoi, în runda a XIV-a, pe 30 decembrie, la Oradea, CSM CSU şi-a luat revanşa, câştigând cu trei puncte, scor 66-63.

Pentru a obţine victoria mult dorită în meciul de sâmbătă seara, conducerea clubului orădean aşteaptă din nou cât mai mulţi suporteri în tribunele Arenei Antonio Alexe, care să-şi susţină favoriţii.

Meciul va fi arbitrat de Marius Ciulin, Laszlo Bukureşti şi Dragoş Nicolae. Comisar din partea Federaţiei Române de Baschet a fost desemnat Viorel Constantinescu.

În celelalte două partide ale etapei din acest weekend din prima grupă valorică a Ligii Naţionale de baschet masculin, tot sâmbătă, Steaua va primi replica liderului U BT Cluj, în derby-ul rundei, programat de la ora 17, iar mai apoi, de la ora 19:55, BC SCM Timişoara să primească vizita argeşenilor de la BCM U Piteşti. Ambele aceste două partide vor fi televizate însă, de Digi Sport.


Clasament:

1.

U-Banca Transilvania Cluj

19/3

41

2.

Steaua CSM Eximbank

14/8

36

3.

BC CSU Sibiu

14/8

36

4.

CSM CSU Oradea

12/10

34

5.

BC SCM Timişoara

11/11

33

6.

BCMU Piteşti

10/12

32

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON