URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 August 2017, 20:38

În lojă cu Vizer: Putin a avut parte de aplauze, dar şi de demonstraţii, la Campionatele Mondialele de Judo (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campionatele Mondiale de Judo de la Budapesta au debutat, luni, sub „patronaj înalt”, doi şefi de state şi un premier fiind invitaţii lui Marius Vizer în loja oficială.

Premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele Mongoliei, Khaltmaa Battulga, fost judoka, au participat încă de la debut la festivitatea de deschidere a evenimentului, programată luni după-amiază, în vreme ce “vedeta” zilei, preşedintele rus Vladimir Putin, şi-a făcut apariţia în timpul finalelor care au debutat după ceremonie.

La apariţia în Laszlo Papp Budapest Sports Arena, semnalată pe un ecran gigantic, Putin, el însuşi fost judoka şi preşedinte onorific al Federaţiei Internaţionale de Judo, a fost întâmpinat cu aplauze de public, format în majoritate din delegaţi ai celor 126 de ţări participante. Liderul rus s-a întreţinut, apoi, mai bine de o oră, cu preşedintele IJF Marius Vizer şi cu premierul Victor Orban, alături de care au împărţit loja oficială.

Spre deosebire de preşedintele mongol, care a coborât în sală, după finale, pentru a premia sportivele medaliate la categoria -48 kilograme, liderul rus nu a oferit medalii şi nici nu a susţinut vreun discurs, salutând doar publicul cu mâna.

Vizita lui Putin la Budapesta, a doua în Ungaria în acest an, a stârnit numeroase comentarii şi reacţii în opinia publică locală. Mai multe manifestări anti-Putin au avut loc în capitală, inclusiv afişarea simbolică a unor nume de străzi din perioada comunistă, în scop de aducere aminte, şi nici arena sportivă unde au avut loc Mondialele de Judo nu a fost ocolită de incidente.

Mai mulţi protestatari au afişat în afara arenei şi au scandat lozinci împotriva preşedintelui rus, de genul "Putin, dispari de-aici!", şi au fluierat ceea ce părea - dar nu e sigur că a şi fost - convoiul de maşini oficiale ale lui Putin. Şi în incinta sălii, nişte spectatori au afişat, un timp, un afiş pe care scria "Nu vrem să fim colonie rusească!".

De asemenea, un grup de circa 10 spectatori din public, având chipul ascuns în spatele unor măşti care aveau figura lui Putin şi purtând tricouri cu mesaje în sprijinul libertăţii de expresie, s-au ridicat în pauza dintre două meciuri, după sosirea lui Putin, şi au scandat minute în şir „Hajra magyarok!” (Hai, maghiarilor!). Este un cunoscut îndemn, folosit şi pentru încurajarea sportivilor unguri la competiţii, care însă în acest context nu încuraja nici un judoka maghiar, ci îi viza de fapt pe înalţii oaspeţi şi prietenia ungaro-rusă, considerată de unii prea strânsă.

În acest context, trebuie spus că Universitatea din Debrecen, al doilea oraș din Ungaria, a anunţat că i-a acordat președintelui rus titlul onorific de ''Civis honoris causa'', sperând că Putin va ajunge şi în oraşul vecin Oradiei. Politicianul a declinat, însă, invitația de a primi titlul în cadrul unei ceremonii la Debrecen, astfel încât el îi va fi înmânat, se pare, în capitala ungară.

După ce şi-au făcut show-ul, tinerii au fost escortaţi afară din sală de agenţii de pază, fără violenţă. De altfel, măsurile de securitate au fost foarte drastice, atât la arena sportivă, dar şi în oraş, pe traseele pe unde avea de trecut coloana preşedintelui rus. Traficul a avut mult de suferit, iar spectatorii au trebuit să treacă prin filtre de siguranţă.

La ceremonia de deschidere a Campionatelor Mondiale, într-o explozie de lumini, cunoscuta vedetă italiană Albano a susţinut un mini-concert, iar artişti personificând luptători unguri, de la cei tribali, din vremea migratorilor, până la ţanţoşii husari, au interpretat dansuri inspirate oarecum din tehnici de luptă, menite să sublinieze legătura între judo şi spiritul ofensiv al acestui popor.

Marisu Vizer a mulţumit liderilor prezenţi la ceremonii. “A fost o mare onoare să avem asemenea delegaţi aici, la deschiderea Campionatelor Mondiale, bucurându-se de judo şi demonstrând entuziasm, pasiune, dragoste  şi sprijin pentru sport. Ungaria este una din ţările care investesc cel mai mult în sport, iar Rusia de asemenea a investit serios. Sper că şi Mongolia, cu acest nou preşedinte, va urma aceste bune modele şi va sprijini şi dezvolta sportul”, a spus şeful IJF.

Prin prezenţele oficiale de la eveniment, Marius Vizer a punctat încă o dată la capitolul imagine, oferindu-şi, cu ocazia realegerii în funcţia de lider al IJF, un moment de invidiat. Mai rămâne ca şi confruntările sportive de la Suzuki World Judo Championship 2017 să se ridice la înălţimea momentului.

Luni, în prima zi de competiţii, sportivii celor două categorii (-48 kg feminin şi -60 kg masculin) au răsturnat calculele „politice”: cu toate VIP-urile prezente în arenă, medaliile de aur nu le-au luat nici ruşii, nici mongolii, nici ungurii, ci un japonez şi o japoneză. Nu degeaba e Japonia patria judoului...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON