URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Octombrie 2014, 11:12

Frumoasă, sănătoasă şi mândră

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dezvoltarea personală într-un loc lasă cu siguranţă urme definitorii asupra personalităţii umane. E imposibil să nu te întorci mereu ca adult la timpurile copilăriei, precum şi la locul unde traiul a fost cel mai dulce, frumos şi plin de dor. Nu putem fi, omeneşte posibil, mai ataşaţi de altceva decât de acest reper comunitar al devenirii noastre umane. Aşadar, sunt oriunde, înainte de a fi orice altceva, un orădean cu toate elementele de caracter care mă definesc.

Când, adult fiind, poţi să imprimi aceste nostalgii viitorului, nu poţi să îţi doreşti mai mult pentru tine şi pentru comunitatea din locul de origine decât ca mediul trăit să fie unul frumos, sănătos, care să te facă să fii în continuare mândru de el, la fel ca atunci când, lipsit de grijile cotidiene, îţi era mai drag. Un loc frumos, cu oamenii săi, unde echitatea în distribuirea şi redistribuirea resurselor să fie o normă comunitar acceptabilă, iar grija zilei de mâine să nu fie strict o povară individuală, ci şi una comunitară.

Un loc sănătos, un spaţiu unde aerul să fie "respirabil", atât ca şi chestiune de mediu, dar şi ca viaţă în sine. Unde accesul la serviciile de sănătate, educaţie şi la cele culturale să fie un act de normalitate. Un loc sănătos dă, în mod sigur, oameni sănătoşi, din toate punctele de vedere, fizic, mintal şi comportamental, care să aducă în final acea plusvaloare comunităţii.

Un astfel de loc dă oameni mândri că sunt aparţinători acelei comunităţi. Care dezvoltă un patriotism inegalabil şi un sentiment de puternică ancorare în spaţiul locuit, dar, mai ales, în trecutul şi prezentul acelui loc. Viitorul lor şi al comunităţii nu poate fi decât unul marcat de grija permanentă de a fi mai bine.

Respectul faţă de trecut, grija din prezent şi viziunea asupra viitorului fac o comunitate mai agregată şi mai puternică, iar sentimentul de apartenenţă la aceasta ne conferă o mândrie deosebită.

Ovidiu Mureşan
Viceprimar al Oradiei

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
FAPTE
Macar ASTA e PSD-ist consacrat si face treaba,pune OSU.Ca ceilalti acuma canta VERDE -INOURAT.
Postat 13 Octombrie 2014, 12:14 de UNSU
Mama Mia!!!!!!!!!!
Doamne, Dumnezeule! Cine-i batalul asta?
Postat 12 Octombrie 2014, 03:36 de Cetateanul curios
what the naiba is it ?
ce de vorbe, cat tact, cata filosofie, tulai ! Pana acuma nici n-am stiut ca avem in oras un cornel dinu al politicii ! numai poza ar trebui retusata oleaca, sa si para omu` nost` a e-ntelectual.
Postat 09 Octombrie 2014, 08:32 de Tony Blair Witch
fara caracter
Acest zis om a facut presiuni foarte mari si trafic de influenta asupra unor functionari publici(primarie, spitale, RER, vama............etc) si mai ales la multi directori de scoli pentru a indeparta unii afaceristi si a-i face loc cumnatelului GEORGE si asociatului cu cazier MISCOLTI sa faca evaziune cu cafea. ACESTA ESTE CARACTERU CARE-L DEFINESTE PE MURESAN. Poate cu ocazia asta se sesizeaza si organele abilitate la plangerile depuse impotriva acestora
Postat 08 Octombrie 2014, 14:23 de mimi
un zero barat
Uite cine ne da noua lectii, un om care purta geanta lui GHILEA si care a ajuns viceprimar datorita conjuncturii si jocurilor murdare. Un avid si bolnav dupa puter dar si psihic. Aloooooo NUCETU luati-l si cazati-l acolo.
Postat 08 Octombrie 2014, 14:06 de zvictoras pontacul
Un discurs onorabil
Un discurs onorabil. Felicitari!!!
Postat 07 Octombrie 2014, 22:04 de Cristi
Iese omul cu un discurs onorabil si e facut praf
Cand vine cineva cu un discurs onorabil, repede trebuie sa fie facut pilaf. Nu am vazut atata vehementa in declaratiile scrise de Bolovan sau Marlan sau orice alt directoras de la PNL. Rusine puturosilor.
Postat 07 Octombrie 2014, 18:59 de pictor vonta
om de nimic
(...) Mai fratilor asta nu stie sa vorbeasca bine romaneste dar apoi sa mai si scrie.
Postat 07 Octombrie 2014, 15:05 de pesedist
de verificat
Eu nu cred ca Ovidiu Muresan a scris asa ceva. Prea e fara cap si fara coada. Asta e manareala.
Postat 07 Octombrie 2014, 14:37 de dural100
pai credeam ca si asta e pe la DNA...
Cand am vazut poza si titlul, ma gandeam ca si asta a ajuns pe la DNA ca cancescu de la BV!? Poi ce legatura are textul asta de sub poza cu titlul si cu persoana asta care zice ca eviceprimar?!
Postat 07 Octombrie 2014, 14:24 de iulica
...
Cât de penibil poate sa fie individul ăsta, dar mai ales "foaia" care îl promovează prin texte artificiale?
Postat 07 Octombrie 2014, 13:35 de realism
publicitate electorală
Cum se face că "ziarul" ăsta publică gânduri ale vicelui PSD ?!?... Măi băeţi, se vede de la o poştă, stilul epistolar ce se vrea cutremurător-penetrant, al lui Criş Adrian, fostul ultraş USLamist. Mai dă-o-ncolo de presă independentă.... Sunteţi mai rău decât politicenii, hai sictir
Postat 07 Octombrie 2014, 13:17 de Aristide
producatorii de vorbe
Vezi tu Muresane,are atatea necazuri TARA noastra,si toate produse de oameni ca tine...!
Postat 07 Octombrie 2014, 12:50 de popas
ai stiut in scoala sa rezolvi probleme?
Muresane,eu chiar nu te cunosc defel,te-am vazut la intrunirile PSD. CE VREAU EU SA SPUN : Daca matale, si altii ca matale, ati fi facut macar de cateva ori ceea ce spuneti, sarmana noastra tara ar fi in alta stare... Marele-dezastuosul-necaz al pluripartidismului romanesc este CA NU PROMOVEAZA DEFEL VALOAREA...!(genialul nostru Petre Tutea spunea ca democratia nu are criterii de selectie a valorilor-si acuma zic eu; asta va fi cu sig. si cauza disparitiei ei...).Un lipitor de afise este mult mai valoros-pt. orice partid romanesc- decat o adevarata valoare sociala...Unul cu vechime-in fapt, identic nul pe tot domeniul de definitie-are mai multa apreciere din partea partidului decat unul nou si chiar omul oamenilor si al valorilor... De aceea,bade Muresan,fii mai atent,VORBELE NU MAI SUNT SUFICIENTE!!! Si sa-ti mai spun ceva bade Muresane;faptul ca orasele mari ale eternei si fascinantei Romanii par a creste dat. migratiei tinerilor(dat.investitiilor strainilor), satele si orasele mici sunt deja pustii.Tara se pustieste vazand cu ochii...iar matale vii cu niste vorbe de suflet ca sa dai poporul pe spate in preajma alegerilor.Nu merge,nene...! Alta este rezolvarea problemei...
Postat 07 Octombrie 2014, 12:44 de popas
Pe bune?
Cine ti-a scris textu'? Eu unul te-am auzit vorbind si nu e cazul sa ne impresionezi la proba scrisa. Daca ti l-a scris altcineva e ok, te incadrezi in normele PZD privind plagiatu'. Haipa
Postat 07 Octombrie 2014, 12:30 de PZD
aduceti oglinda
Daca obez poate fi considerat sanatos si frumos, atunci matale ai dreptate! Cat despre mandrie, avem un proverb care ne ajuta aici: "prostul nu-i prost destul, daca nu-i si fudul". In concluzie avem un caz de obezitate cu fudulie crasa!
Postat 07 Octombrie 2014, 11:50 de bran
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON