URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Februarie 2017, 18:30

Fraudă fiscală de peste 9 milioane de lei la fabrica de pantofi Sao Team din Oradea: poliţiştii au pus sechestru pe toată averea administratorilor

Fraudă fiscală de peste 9 milioane de lei la fabrica de pantofi Sao Team din Oradea: poliţiştii au pus sechestru pe toată averea administratorilor foto: www.sao-team.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doi soţi orădeni, administratorii unei firme din municipiu, ar putea fi trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de peste 9,3 milioane lei de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, care au anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, finalizarea anchetei în acest caz.

Societatea, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Sao Team SRL, se ocupă cu producţia de pantofi în sistem lohn, iar administratorii sunt fostul manager al defunctei fabrici de pantofi Olimpia SA, Lucskai Cincă Istvan, 59 de ani, şi soţia acestuia, Lucskai Cincă Olimpia, 57 de ani.

Poliţiştii le impută celor doi că, în perioada 2010-2015, au înregistrat în contabilitatea societăţii cheltuieli fictive în valoare totală de 11.444.207 lei, dar şi că ar fi ţinut evidenţe contabile duble cu salariile angajaţilor.

Prejudiciul total adus astfel bugetului consolidat al statului este de 9.344.308 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, poliţiştii au instituit măsuri asiguratorii, aplicând sechestre asiguratorii asupra a două imobile aflate în proprietatea celor doi orădeni, până la concurența sumei de 700.000 lei.

Dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a celor în cauză.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Cum?
Cum se ajunge in situatia unor asemenea datorii, caci daca ai ceva restante la fisc, te tuna cun niste blocari in conturi de n-apuci sa respiri...Sau nu?!
Postat 22 Februarie 2017, 10:29 de Maricel
Alo redactia...
Comentariul "moderatorului" Florin Ciucas mi se pare total deplasat și de prost gust. Daca atât poate, atât face, sper ca nivelul celorlalți din redacție nu e la fel de jos.
Postat 21 Februarie 2017, 11:29 de User anonimizat
RE: Alo redactia...
Din moment ce am semnat cu numele meu, am scris în nume propriu, nu sunt moderator. De ce e deplasată sau de prost gust? Eu ştiu cu cine vorbesc, i-am scris părerea mea, care e problema?
Postat 21 Februarie 2017, 11:35 de Florin Ciucas
pai asta...
...Luscay asta, era un pungas si cand era la Soli ! A vandut fabrica aia pe bucati, dupa ce a furat din ea cate utilaje a putut, apoi cu averea astfel dobandita si-a facut el fabrica ! :D Mare "om de afaceri" si asta !
Postat 20 Februarie 2017, 18:37 de AgentulTermic
RE: pai asta...
Cam ca tine... Doar că de altă anvergură :)
Postat 20 Februarie 2017, 19:22 de Florin Ciucas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON