URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Noiembrie 2010, 15:58

E oficial: Pentie Junior îşi lansează candidatura la şefia PDL Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă până sâmbătă candidatura omului de afaceri Radu Pentie Jr. la preşedinţia PDL Bihor era doar la nivel de zvon, şeful Biroului de Relaţii cu presa, Marian Filip, a anunţat sâmbătă că duminică la amiază Pentie îşi va face publică intenţia la şefia organzaţiei, într-o întâlnire la sediul PDL Bihor.

Preşedinte al Colegiului 9 din PDL Bihor, Radu Pentie Jr este unul dintre sponsorii de bază ai partidului, el fiind fiul patrolului restaurantului Kelly's, fostul Irish Pub de pe Corso, şi Grand Pallace. Totodată, el este şeful de cabinet al deputatului Octavian Bot şi ajunct la Garda Naţională de Mediu.

Biroul Permanent Judeţean al PDL Bihor a decis ca alegerile pentru conducerea organizaţiei să se desfăşoare pe 3 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Alături de Pentie, şi-a mai exprimat făţiş dorinţa de a candida actualul preşedinte interimar al organizaţiei, deputatul Ştefan Seremi.

Deşi au evitat să se exprime public în acest sens, se zvoneşte că alţi candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PDL Bihor ar fi fostul subprefect Traian Abrudan, actualmente preşedinte al Colegiului 3, în prezent director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Bihor, dar şi Mircea Matei, secretarul general al PDL Bihor, care e în acelaşi timp şi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
BAFTA
Sper sa castige Raducu pentru ca e nevoie de sange tanar si de un adevarat opozant pentru Filip in organizatia locala.In rest bine ca nu seamana cu Pentie -tatal.
Postat 07 Noiembrie 2010, 14:02 de tero
Opinie apolitica.
Seremi este sustinut de majoritatea primarilor pedelisti din judet, iar Pentie pare a fi impus de la Bucuresti. Indiferent de rezultatul votului din 3 decembrie, apele vor ramane tulburi in Organizatia PDL Bihor.
Postat 07 Noiembrie 2010, 11:53 de SAFE
hot mai mare ca mine
Acest copil este un ratat cum de altfel e tot partidul, pentru asta poate sa candideze la la asa mare functie in acest partid de 5%. asta nu stie decat sa ia spaga si sa faca ce i se dicteaza de sus, cica... Pacat de tara asta ca e stoarsa de asemenea lichele.
Postat 07 Noiembrie 2010, 08:58 de mocan
bafta radu
Sa ai bafta radu.Cei multi sunt de partea ta.Scoate-lpe Seremi la pensie.L-am suportat destul.Sa piara si sa-l ia si pe Ghilea cu el cu toti pesedistii lui.Bazeaza-te pe tineri si ai grija de cei care stabilesc delegatii.
Postat 06 Noiembrie 2010, 22:44 de fan
oficial
e ofitzial, pdl a ajuns partid de 5%
Postat 06 Noiembrie 2010, 21:13 de happytreefriends
CIUDA
SA MOARA DE CIUDA NOTARUL LUI PESTE IRINEL,GINERELE CUCERITORULUI SEREMI
Postat 06 Noiembrie 2010, 21:11 de ANONIN
alegeri
Mult succes Radu Pentie. Schimba optica in partidul asta in care si-au pus speranta milioane de oameni.
Postat 06 Noiembrie 2010, 21:07 de oradean
"Epoca portocalie." Ep. Asa partid, asa activiști!
Cine de la PD-L mai striga: "Jos comuniștii, jos securiștii ...și urmașii lor!"? "Multe succesuri!"
Postat 06 Noiembrie 2010, 19:46 de ne-pedelist.
SCHIMBARE
MULT SUCCES domnului Radu Pentie jr. Tinerii merita o sansa acum e sansa lor!!!
Postat 06 Noiembrie 2010, 19:41 de Florin
alegator
Batrane ti a cam trecut vremea stii cum e asta ca la fotbal..... si lasa dracului politica la altii mai tineri, uitate in oglinda si spune cu voce tare seremi seremi seremi gandestete la judetul asta care de 20 de ani aude de tine !!! Multa bafta contracandidatilor oricare ar fi ei..!
Postat 06 Noiembrie 2010, 19:02 de GHITA
politic
Ma fratilor PD~L este un partid cu un numar mare de membri da nu cred ca sunt asa cretini sa nu vada ca nenea stefan ar trebui sa~si vada de nepoti sau vorba aia de oile lui la el se potrivste vorba si la propriu si la figurat...
Postat 06 Noiembrie 2010, 18:29 de popa
un PD_list
Radu Pentie si grangurul seeremi, David si GOLIAT ce mai vrea seremi asta nu i_a ajuns de 20 de ani a fost tot in functii platite bine din bani PUBLICI si rentabilitatea activitatii lui este ZERO de fapt el este un ZERO numai smecherii a facut pentru buzunarul lui si al apropiatilor lui nici sa vorbeasca nu stie.....
Postat 06 Noiembrie 2010, 18:19 de dan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON