URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Martie 2017, 13:46

"Din suflet de sportiv": Luptătorii de MMA din Oradea au donat sânge pentru Miruna! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campania "Din suflet de sportiv", iniţiată de atleta Simona Kadas a continuat joi cu o nouă acţiune de donare de sânge pentru micuţa Miruna. De această dată, luptătorii de MMA (arte martiale mixte) au fost prezenţi la Centrul de Transfuzii Oradea să doneze sânge, în frunte cu antrenorul lor, Ioan Brânză.

Sportivii sunt legitimaţi la Centrul de MMA Sandu Lungu, iar dintre cei prezenţi la acţiune au făcut parte: Sergiu Breb, campion şi deţinător al centurii la luptă în cuşcă la categoria 84 kg, Ioana Drimba, atletă, sportivă şi instructoare la Atletic Gym, şi Diana Belbiţ, campioana României în cuşcă şi luptă la cea mai bună promoţie de MMA din Europa.

Aceasta campanie de donare de sânge a fost iniţiată pentru micuţa Miruna Vicaş, în vârstă de un an şi zece luni, diagnosticată recent cu leucemie de tip B.

"Vreau să le mulţumesc celor de la MMA, inclusiv lui Ioan Brânză, care au fost prezenţi azi să doneze sânge pentru micuţa Miruna. Ei au dat dovadă şi curaj, că nu numai în cuşcă sunt adevăraţi luptători şi campioni, ci şi în viaţa de zi cu zi. De aseamenea, vreau să îi mulţumesc şi doamnei directoare Ligia Burtă şi asistentelor pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei campanii", a declarat Simona Kadas.

Aceasta a făcut un nou apel către "toţi sportivii şi nu numai, să ni se alăture şi să doneze sânge pentru Miruna". "Cei care doresc mă pot contacta pe mine sau să meargă la Centrul de Trasfuzii. IMPORTANT: NU contează grupa sanguină", a mai precizat Simona.

"Ne-am implicat în această campanie pentru a o ajuta pe Miruna, cu mare nevoie de speranţă la viaţă", a declarat şi antrenorul Ioan Brânză.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON