URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Octombrie 2016, 21:30

Cu ochii pe presă: Profesori de jurnalism şi ziarişti au dezbătut evoluţia mass-media româneşti (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Universitatea din Oradea a fost, vineri, gazda conferinţei ştiinţifice intitulate "Mass-media în post-comunism: moştenire, evoluţie, tendinţe", în cadrul căreia profesori de jurnalism şi alte specializări conexe, dar şi ziarişti practicieni, au dezbătut aspecte din presa românească.

Evenimentul a debutat la Biblioteca universitară, în prezenţa consulului general al României la Gyula, Florin Vasiloni, pentru întâia oară oaspete aici. Vasiloni a participat la conferinţă întrucât aceasta este organizată în parteneriat cu Universitatea din Szeged, unde de altfel se va desfăşura, sâmbătă, a doua parte a ei. Consulul s-a declarat impresionat de infrastructura Universităţii şi a menţionat că este esenţial ca universităţile româneşti să se conecteze la nevoile comunităţii româneşti istorice din Ungaria.

Impostură şi forjare

După discursul decanului facultăţii organizatoare, cea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Ioan Horga, al rectorului Constantin Bungău, al preşedintelui Senatului universitar Sorin Curilă, al vicepreşedintelui Asociaţiei Române de Istorie a Presei, Ion Zainea, şi al directorului Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, participanţii – profesori ai facultăţii, cercetători înscrişi în programul conferinţei, studenţi şi ziarişti orădeni – l-au ascultat pe profesorul Marian Petcu (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării Bucureşti) vorbind despre evoluţiile recente în jurnalismul autohton.

Cunoscut cercetător în jurnalism, Petcu a vorbit mai mult despre metehnele Uniunii Ziariştilor Profesionişti, organizaţie neoficial militară, întrucât are în conducere şase ofiţeri, şi care s-a preocupat ca jurnaliştii să primească pensii speciale, pe motiv că "jurnalismul este creaţie". "Băiatul care scrie "Fata de la pagina 5" este creator, fata care prezintă meteo este creatoare", a comentat Petcu situaţia, pentru a sublinia ridicolul ei. În continuarea acestei idei, profesorul a spus că şi cofetarii, chirurgii esteticieni sau studenţii care fac referate pot fi declaraţi "creatori".

Pe lângă această impostură a UZP, Petcu a subliniat şi greşeala "forjării evenimentelor" din mass-media românească, exemplificând cu modul în care televiziunile naţionale au prezentat moartea lui Corneliu Vadim Tudor în zeci de minute de emisie.

Apoi, profesorul şi-a prezentat două cărţi recent scrise şi care au ajuns la Oradea direct din tipografie: "O cronologie a cenzurii în România" şi "Contribuţii la istoria economică a presei din România", ambele editate de Tritonic şi disponibile pentru cumpărare, la conferinţă, alături de alte volume.

Cine ce citeşte

După-amiaza, toţi cei înscrişi în conferinţă au participat la lucrările pe secţiuni, adică şi-au prezentat articole scrise pe tematica acestui eveniment. Una dintre lucrări a aparţinut Arinei Ureche, director general al BRAT (Biroul Român de Audit Transmedia), care însă n-a putut ajunge la eveniment, informaţiile privind consumul de presă în România fiind dezvăluite de acelaşi profesor Petcu.

Printre altele, studiul făcut în mediul urban pentru persoanele cu vârstă între 24 şi 60 de ani arată că, din 2005 până în acest an, consumul de internet a crescut de la 67 la 205 de minute pe zi pe persoană, că există 5,6 milioane de consumatori de internet în oraşele ţării şi că numărul consumatorilor de presă scrisă a scăzut în acelaşi interval de la 7,2 milioane la 2,7 milioane.

Cercetarea BRAT mai arată că cel mai căutat site în România este Olx, urmat de Ştirile Pro TV şi de Libertatea. "Va trebui să reabilităm ştirea. (...) Am ajuns în stadiul jurnalismului de comunicat de presă, zi de zi se serveşte acelaşi meniu", a comentat Petcu. Dacă mesajul său va avea sau nu rezonanţă este greu de spus, dat fiind că în faţa sa s-au aflat prea puţini jurnalişti, conferinţa nestârnind interesul mass-media locale.

De altfel, BIHOREANUL a fost singura redacţie bihoreană care a participat la conferinţă nu doar ca "receptor", ci chiar cuprinsă în programul conferinţei. Directorul ziarului, Mircea Chirilă, a prezentat o lucrare intitulată "Săptămânalul Bihoreanul, tranziţia de la "produsul de trust" la "ziarul independent"", care rezumă istoria celor 16 ani de existenţă a ziarului, dar şi avantajele şi dezavantajele apartenenţei la un trust media puternic.

Conferinţa va continua sâmbătă la Gyula, în programul celei de-a doua zile fiind cuprins un workshop pe tema mass-mediei de limba română din Ungaria şi prezentări care vor dezvălui rolul presei româneşti în ţara vecină. Toate lucrările conferinţei vor fi publicate de Universitatea orădeană într-un volum dedicat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
HOR ( g ) A TV
Horga-activistul UTC. Vrednic este! In rest felicitari " Bihoreanul"-ui! Ca la un moment dat m-a sustinut intr-o cauza iar apoi s-a rasucit, asta e!. Nu port pica! Eventual nu inteleg schimbarea de atitudine ! Nu inteleg de ce nu s-a finalizat ancheta! Nu-i nimic, adevarul este UNUL si intotdeauna iese la suprafta!
Postat 15 Octombrie 2016, 09:40 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON