URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Martie 2017, 20:04

CSM Digi joacă, sâmbătă şi duminică, la Braşov, cu Sportul Studenţesc Corona

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poloiştii de la CSM Digi Oradea s-au deplasat în acest sfârşit de săptămână la Braşov, acolo unde, sâmbătă şi duminică, vor disputa meciurile etapei a XII-a din Superliga Naţională.

Dubla confruntare dintre cele două echipe se constituie în unul dintre derby-urile rundei, întrucât se vor afla faţă în faţă echipele situate pe poziţiile I şi IV.

După seria meciurilor, câştigate, cu AMEFA Arad, Poli Cluj şi Crişul Oradea, elevii antrenorului Kadar Kalman au urcat pe primul loc, devansând Steaua cu 6 puncte, numai că bucureştenii au patru jocuri mai puţin disputate.

De partea cealaltă, Sportul Studenţesc Corona are 42 de puncte şi ocupă locul IV, cu 24 de lungimi în spatele orădenilor.

Prima dispută dintre Sportul Studenţesc Corona şi CSM Digi, de la Braşov, este programată sâmbătă seară, cu începere de la ora 19, în timp ce meciul revanşă va avea loc duminică dimineaţă, cu începere de la ora 11.

Cealaltă echipă bihoreană din competiţie, CS Crişul Oradea, are programate jocuri în acest week-end acasă, cu AMEFA Arad. Primul joc a avut loc vineri dimineaţă şi s-a încheiat cu victoria cu 9-3 a celor din Arad. Pe sferturi s-a consemnat: 0-0, 2-0, 4-2 şi 3-1. Cele mai multe goluri le-a reuşit Vancsik de la oaspeţi, 3, în timp ce pentru Crişul au înscris: Bogdan Codilă, Rareş Mateiaş şi Daniel Pintiş.

Meciul al doilea dintre CS Crişul şi AMEFA Arad este programat tot la Bazinul Crişul, în cursul serii de vineri, de la ora 18.30.

În celălalt derby al etapei se întâlnesc echipele bucureştene Dinamo şi Steaua, sâmbătă, de la ora 11 şi duminică, de la aceaşi oră.

În fine, cea de-a patra dublă a rundei, cea dintre Poli Cluj şi Rapid, are loc sâmbătă de la ora 18 şi duminică, de la ora 10.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON