URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Mai 2016, 23:54

Colegiul Tehnic "Traian Vuia" a sărbătorit 50 de ani de existenţă. Între absolvenţi, VIP-uri şi oameni de afaceri din tot judeţul (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ce credeţi că au în comun rectorul Universităţii Oradea, Constantin Bungău, deputatul Lucia Varga, profesorii universitari Sorin şi Mircea Curilă, directorul Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul, Ruben Filimon, primarii de Sîntandrei şi Sînmartin, Ioan Mărcuş şi Lucian Popuş, oamenii de afaceri Octavian Bara, Ioan Deme şi Ioan Mintaş, viceprimarul de Oradea, Huszar Istvan, fostul primar interimar Mihai Groza şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Mihai Bar?

Sunt, cu toţii, absolvenţi ai fostului Liceu Industrial pentru Construcţii Maşini (LICM), fostul Liceu Industrial nr. 1, înfiinţat în 1966 şi rebotezat, mai nou, în Colegiul Tehnic "Traian Vuia"!

Mulţi dintre ei n-ar fi aflat niciodată că au urmat acelaşi liceu, dacă nu s-ar fi întâlnit vineri la festivităţile organizate în Sala Florica Ungur cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea liceului în septembrie 1966.

"Mă bucur că m-aţi invitat la această aniversare. Sincer, nu ştiam că sunt colegă cu domnul rector Bungău, cu domnul Mihai Bar sau domnul director Filimon", a declarat deputatul Lucian Varga. Fost ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Varga a propus înfiinţarea unui grup de lobby pentru interesele colegiului, format din foşti elevi. Cererea a fost primită cu căldură şi se pare că şcoala va avea o asociaţie a foştilor absolvenţi.

"Elevi de care suntem mândrim..."

Sala din Piaţa Ferdinand s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de dascăli şi foşti elevi participanţi la jubileu.

"Este un moment aniversar la care ne-am bucurat că i-am avut printre noi pe foştii profesori ai şcolii, dar şi elevi de care suntem foarte mândri. Pentru orice dascăl este extrem de important să îşi vadă foştii elevi realizaţi. A fost extraordinar că domnul rector Constantin Bungău, preşedintele Senatului Universităţii, Sorin Curilă, domnul Octavian Bara şi mulţi alţii, oameni extrem de ocupaţi, au reuşit să ajungă la această întâlnire", a declarat directorul Omer Ismet.

La evenimentul punctat cu momente artistice susţinute de elevi au liceului au mai luat parte foşti şi actuali dascăli ai şcolii, printre care profesorul Dorel Şaitoş, care a condus liceul nu mai puţin de 25 de ani, dar şi Florian Benţe, Florica Bodor, Sofia Duminică, Gheorghe Naghi, Ioan Miheş, Iuliana Păcurar, Marinela Pârvulescu, Silviu Roiti, Alina Pop, Marcela Urs şi mulţi alţi profesori, ingineri, maiştri şi angajaţi ai colegiului.

Singura şcoală tehnică...

Încălziţi de bucuria revederii, dascălii au depănat amintiri într-o atmosferă destinsă, alături de foştii colegi şi elevi. "Noi am fost pionieri în multe domenii. Îmi amintesc că odată Inspectoratul Şcolar m-a trimis la o şedinţă la care un director din Braşov şi-a prezentat şcoala profesională germană cu dublă finanţare: 200 de lei de la stat şi 200 de lei de la întreprindere. Am spus că este o idee bună. De la noi a pornit apoi ideea asta cu dubla finanţare şi colaborarea cu Eurobusiness", a povestit fostul director Şaitoş.

De altfel, aceasta este şi direcţia în care se îndreaptă astăzi colegiul "Traian Vuia". "Suntem singura şcoală tehnică din Oradea. O instituţie şcolară capabilă să pregătească forţa de muncă necesară oraşului şi întregului judeţ", a spus directorul Omer Ismet.

În prezent, clădirea şcolii din strada Constantin Brâncoveanu 12 A este supusă unui amplu proces de renovare, care va continua în anii viitori şi cu clădirea internatului. În ceea ce priveşte pregătirea elevilor pentru provocările de pe piaţa muncii, pe lângă pregătirea şcolară şi practică, liceul a desfăşurat în ultimii ani mai multe proiecte de tip Comenius şi Leonardo da Vinci.

"În prezent avem aprobarea pentru un proiect Erasmus cu parteneri din Portugalia şi Cipru. Vrem ca elevii noştii să viziteze aceste ţări, să vadă cum se pregătesc tinerii de acolo, să fie cât mai familiarizaţi cu realităţile eupene", a spus directorul Colegiului "Traian Vuia". Colegiu care, iată, la împlinirea a 50 de ani, nu se gândeşte nicidecum să iasă la pensie, ci să iasă în lume prin elevii pe care îi pregăteşte...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@Windos
Da, e liceu.
Postat 21 Mai 2016, 19:32 de Mariusrzr
majoritatea...
... De jena, nu ne permitem sa nominalizam gen Popus, Luci Varga, Deme, Ioan Mintas sau Mihai Groaza :)))))))))))
Postat 21 Mai 2016, 19:02 de AgentulTermic
Si eu, care credeam ca oamenii astia au terminat macar un liceu in adevaratul sens al cuvantului !!!
Cand-colo, vad ca e vorba de unul din acela industrial cum erau pe vremea socialismului multilateral dezvoltat, cu internat si tot tacamul ca pe vremuri, facut ca sa dea omului o meserie, de la montator de bidoane metalice la capace si manere de aripi pentru tractoare !!!
Postat 21 Mai 2016, 10:28 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON