URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Noiembrie 2015, 08:01

Cauţi un job? Scania face angajări la Oradea!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania SCANIA a anunţat că scoate la concurs mai multe joburi în Oradea. Este vorba despre responsabil service, recepţie, dar şi vânzători sau vânzătoare de vehicule grele, în speţă camioane.

Funcţia de responsabil service, recepţie, este oferit pe Oradea (domeniul officejobs) şi se adresează celor cu nivel entry sau middle level.

 Cerinţe:

- studii superioare în domeniul tehnic;

- orientare către clienţi (interni sau externi);

- capacitatea de a asculta şi în acelaşi timp de a oferi informaţii clienţilor;

- cunoştinţe foarte bune de limba engleză;

- cunoştinţe avansate operare PC – MS Office (Word şi Excel);

- capacitate de lucru sub presiune;

- integritate, loialitate;

- abilităţi de lucru în echipă;

- abilităţi de comunicare excelente.

Responsabilităţi:

- gestionează funcţionarea atelierului şi a Recepţiei Service asigurându-se că există flux eficient de lucru autorizat prin atelier, manoperă de calitate şi documentaţie relevantă completată corect;

- construieşte şi dezvoltă relaţii cu clienţii prin furnizarea de servicii excelente clienţilor, asigurându-se că nevoile acestora sunt întrunite;

- conduce şi motivează personalul din atelier şi de la Recepţia Service;

- oferă suport tehnic atelierului şi clienţilor externi;

- asigură păstrarea în stare bună a uneltelor şi echipamentului din atelier;

- gestionează şi analizează costurile de funcţionare ale atelierului cât şi bugetul de cheltuieli;

- monitorizează preţurile din service şi discount-urile pentru a se asigura că acestea respectă nivelul stabilit;

- participă la şi iniţiază o promovare activă şi eficientă a serviciilor din atelier;

- se asigură că repartizarea sarcinilor şi procedurilor este dezvoltată şi adaptată la cerinţele de capacitate şi abilităţi solicitate personalului din subordine;

- monitorizează prelucrarea reclamaţiilor şi se ocupă de cele majore sau complicate;

- selectează, dezvoltă şi instruieşte personalul din subordine pentru a răspunde nevoilor afacerii;

- controlează toate regulile de sănătate şi securitate din cadrul atelierului şi al Recepţiei Service.

 

Postul de vânzător sau vânzătoare de vehicule grele (camioane) rulate este oferit tot în Oradea.

Descriere:

- prospectarea zonei de activitate prin identificarea şi contactarea telefonică a potenţialilor clienţi, din incinta firmei;

- prezentarea vehiculelor din stoc potenţialilor clienţi;

- realizarea obiectivului de vânzări anual comunicat în scris de către superiorul ierarhic;

- respectarea instrucţiunilor de lucru cu privire la preţuri recomandate, grile de discount etc.

- asigurarea comunicării corecte şi la timp cu clienţi potenţiali şi/sau existenţi;

- asigurarea bunelor relaţii cu clienţii şi asigurarea satisfacţiei acestora;

- asigurarea bunelor relaţii de colaborare cu colegii;

- introducerea informaţiilor obţinute în sistemul CRM (customer relationship manager);

- transmiterea informaţiilor obţinute către BM;

- coloborarea permanentă cu restul colegilor din cadrul departamentului de vehicule noi şi rulate;

- asigurarea unei ţinute profesionale atât la întâlnirile cu clienţii existenţi şi/sau potenţiali, cât şi în interacţiunea cu colegii;

- utilizarea corectă a tuturor software-urilor (CRM, SAIL, etc.) şi a echipamentelor de lucru oferite de către companie (ex. calculator, telefon, altele, dacă este cazul)

- asigurarea confidenţialităţii informaţiilor cu caracter de serviciu;

- participarea la cursurile de şcolarizare profesională organizate de către companie;

- respectarea procedurilor de lucru interne.

Beneficii:

Scania vă oferă o carieră unică în viaţă. Produsele de clasă internaţională, reţeaua globală şi concentrarea pe îmbunătăţirea continuă îţi oferă o rampă de lansare.

Dacă eşti gata pentru provocare, noi îţi oferim diferite moduri de a avansa până la capăt şi mai departe. De aici, TU poţi merge oriunde.

Mai multe detalii şi CV-uri, la adresa mariana.pop@scania.ro. Informaţii pot fi obţinute şi la telefon 0723 552 899

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON