URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 August 2013, 10:12

Bruiaje cu sondaje

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Democraţia originală pe care Ion Iliescu şi-o dorea în 1990 se înfăptuieşte abia spre finalul administraţiei Traian Băsescu, cel care de altfel l-a şi admirat pe "bătrânul edec comunist" pe vremea când acesta îl scutura pe Năstase pentru vina de a fi implementat "capitalismul de cumetrie".

Asta, însă, numai dacă ar fi să dăm crezare ultimului sondaj de opinie aruncat pe piaţă de un institut recent şi parcă anume inventat pentru a ne convinge fie că românii sunt cei mai desăvârşiţi proşti de pe lume, fie că suferă de sindromul Stockholm, ajungând să simpatizeze cu propriii rău-făcători.

Potrivit INSCOP, nu doar că a scăzut încrederea românilor în Biserică, ceea ce pot admite (deşi niciodată nu ni se spune în care Biserică, aşa că ar fi de presupus că în toate, chiar dacă nu văd motivele pentru ca, de pildă, inclusiv Biserica Luterană ori cea Unită cu Roma să plătească păcatele ştabilor Bisericii Ortodoxe), dar şi în Armată, ceea ce nu pot crede (căci ce anume ar fi greşit Armata în ultima vreme, a pierdut cumva vreun război şi n-am aflat?).

Acelaşi INSCOP (iar aici parcă începem să desluşim motivele sondajului) ne încredinţează că mai bine de un sfert dintre români ar vota "duminica viitoare" un candidat de dreapta la Preşedinţie, indiferent dacă acesta (oricine ar fi) este furnizat de PDL, de Partidul Mişcarea Populară (abia înregistrat!) sau de noua Alianţă Dreptate şi Adevăr (formată din himericele Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat - aripa "ăla mic cu capu' mare", Aurelian Pavelescu). Adică de cineva care, practic, nici nu există!

Cel mai pervers rezultat al sondajului susţine, însă, că încrederea românilor a crescut anul acesta doar - ţineţi-vă bine! - în Curtea Constituţională, DNA, SRI şi SIE. Adică taman în cele mai opace instituţii din România, instituţiile "de forţă", cum le zice preşedintele. Or, asta ar însemna că românul s-a trezit cu revelaţia că bătrâneii şi paparuda de la CCR care i-au anulat anul trecut votul la Referendum sunt dintr-o dată înţelepţii neamului, iar DNA şi SRI sunt cele mai de nădejde vestale ale democraţiei. Asta chit că le datorăm nu doar scandalul de la Bac, mai recent, ci şi întregul capitalism românesc, ctitorit din privatizări la drumul mare, nederanjate de niciun serviciu secret şi de niciun procuror.

Cireaşă pe tort, sondajul făcut cu bătaie spre anul electoral 2014 mai pretinde că personalitatea politică în care românii au cea mai mare încredere este Mugur Isărescu, cel nevotat în 2000, dar înjurat în ultimii ani din toţi bojocii de toţi ţepuiţii băncilor.

La cum distorsionează, mai nou, sondajele de opinie din România, tare mi-e teamă că aş mai putea avea încredere într-un singur tip de sondaj - cel în care singura întrebare pusă "repondenţilor" ar fi "Câtă încredere mai aveţi în sondajele de opinie?".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Citeste si tu articole de Chirila
Ba Chis.. tu nu pleci de la Bihoreanul ? nu vezi ca-i cam strici reputatia???
Postat 24 August 2013, 21:46 de S
increderea
Unele publicatii ,cele care-si respecta clientii,folosesc motoul,,cititorii nostri , cel putin la fel de inteligenti ca si noi " ,tu ori esti prost ori ai ramas iar fara bani.Suporterilor tai ,care sunt cel putin la fel de prosti ca si tine ,poti sa le inoculezi ideea ca intentia de vot este unul si acelasi lucru cu increderea in persoana sau institutie.
Postat 24 August 2013, 14:39 de pusca si curaua lata
@Abrudan
Ce faceţi voi aicea se cheamă jurnalism de cumetrie. Chia că aveţi nevoie de un public matur care să se lase informat de voi, alde chirilov, sau hoaroagoş de Aştileu. Din fericire, nici un om sănătos la cap nu vă mai bagă în seamă, sunteţi praf. Auzi la ei formatori de opinie, hăhăhăhă
Postat 24 August 2013, 12:58 de @abrudan
Linia 334 (312)
Azi se redeschide circulatia, dupa mai bine de 16 ani, pe linia de cale ferata, Oradea Vest-Cheresig.
Postat 21 August 2013, 10:58 de tupac
sondajele si jurnalistii
Ceea ce lipseste din aceste sondaje e urmatoarea intrebare: \"Câtă încredere mai aveţi în jurnalistii de azi ?\". Rezultatele ar fi, cred eu, destul de ingrijoratoare pentru jurnalisti. Dar, ar fi pacat ca toti jurnalistii sa plateasca pacatele unora gen Adrian Cris, Mihai Gadea, Mircea Badea, etc.
Postat 21 August 2013, 10:58 de oradean
sondajele si jurnalistii
Ceea ce lipseste din aceste sondaje e urmatoarea intrebare: "Câtă încredere mai aveţi în jurnalistii de azi ?". Rezultatele ar fi, cred eu, destul de ingrijoratoarea pentru jurnalisti. Dar ar fi pacat ca toti jurnalistii sa plateasca pacatele unora gen Adrian Cris, Mihai Gadea, Mircea Badea, etc.
Postat 21 August 2013, 10:57 de oradean
vorbesc ca sa nu tac, mananc acelasi cozonac
Avem noroc ca exista Adrian Cris care ne explica stirile, sondajele si in general tot ce se intampla in politica romaneasca! Interesant este faptul ca explicatiile acestui domn au in mod constant, la fel ca si explicatiile colegilor lui mai celebri de la Antena 3, aceeasi idee: Piratul e de vina! Putin respect din partea domnului Cris fata de cititorii sai ar prinde bine si ar avea ca rezultat renuntarea la repetarile acestea penibile si la interpretarile sale partizane...
Postat 21 August 2013, 10:57 de mugur ciuvilica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON