URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 August 2016, 18:34

Baschetbaliştii echipei campioane CSM CSU Oradea s-au reunit în efectiv restrâns (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Componenţii echipei campioane de baschet masculin a României, CSM CSU Oradea, s-au reunit în cursul dimineţii de luni, la Arena Antonio Alexe, unde au efectuat prima şedinţă de antrenament, sub coordonarea noului preparator fizic, Marius Marinău.

"Leii roşii" au demarat perioada de pregătire în formulă restrânsă, fiind prezenţi doar cinci jucători din echipă: Cătălin Petrişor, Sergiu Pop, Rareş Paşca, Branko Mirkovic şi Muhamed Pasalic. Staff-ul tehnic a fost prezent însă în formulă completă, cu antrenorii Cristian Achim şi Milan Mitrovic, preparatorul fizic Marius Marinău, fizioterapeutul Cristian Dan şi medicul Alin Iova.

Prezent la reunire a fost şi Şerban Sere, fostul manager al echipei, în prezent preşedintele Clubului Sportiv Municipal Oradea, care i-a întâmpinat pe componenţii formaţiei cu un discurs de bun venit, dublat de prezentarea aşteptărilor şi, succint, a programului pentru perioada imediat următoare.

Pentru început, sportivii orădeni au efectuat o primă şedinţă de antrenament de reacomodare la efort, cu durată de aproximativ o oră. Aceasta a avut loc la baza sportivă de lângă Arena Antonio Alexe.

"Ne regăsim la startul perioadei de pregătire. Suntem proaspeţi şi dornici de muncă, dar în formulă restrânsă. Însă chiar şi aşa, încercăm să demarăm activitatea cum se cuvine. După data de 20 august, adică cu aproximativ trei săptămâni înaintea începerii perioadei competiţionale, ne aşteptăm să avem echipa în formulă completă. Pe 20 se încheie acţiunea lotului naţional, astfel încât vom avea toţi jucătorii echipei la dispoziţie după această dată. Trebuie să ne adaptăm la acest lucru, chiar dacă suntem cea mai afectată echipă din acest punct de vedere", a declarat antrenorul Cristian Achim.

Au absentat, motivat, de la reunire jucătorii: Andrei Mandache (operat la mână şi programat la control la Tîrgu Mureş, conform site-ului clubului orădean), Sean Barnette, Martin Zeno şi Sean Denison (care se vor alătura echipei în cantonamentul de la Debreţin, pe data de 7 august), Titus Nicoară, Bogdan Ţîbîrnă şi Bobe Nicolescu (convocaţi la echipa naţională a României, se vor alătura programului echipei CSM CSU Oradea după 20 august).

"Avem destule noutăţi în lot. Cert este că avem multe lucruri de pus la punct. În ceea ce priveşte aşteptările, este normal ca ele să existe. Fără îndoială, scopul nostru este să ne menţinem acolo unde suntem în prezent. Mentalitatea noastră nu se schimbă, astfel încât vom trata fiecare competiţie la care participăm cu maximum de seriozitate şi vom aborda fiecare meci cu scopul de a-l câştiga", a mai declarat antrenorul echipei orădene, Cristian Achim.

Conform conducerii clubului, formaţia campioană se va antrena pe plan local până pe data de 6 august, urmând ca în 7 august să fie programată deplasarea la Debreţin, pentru stagiul centralizat de pregătire.

"Ne aşteaptă un sezon extrem de dificil, cu participare în cupele europene. Vom avea perioade cu trei meciuri în şapte zile, plus deplasări. Prin urmare, trebuie să programăm fiecare pas cu mare atenţie şi să încercăm să evităm accidentările. Ne dorim calificarea în grupele Champions League, ceea ce ar fi o performanţă foarte bună pentru noi", a conchis Achim.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON