URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Decembrie 2013, 14:22

Avocatul Horia Chivari are interdicţie de a părăsi ţara

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat, vineri, recursul formulat de procurorii DNA împotriva deciziei Curţii de Apel Oradea care a dispus cercetarea în stare de libertate a avocatului Horia Chivari, anchetat sub acuza de trafic de influenţă.

În urma dezbaterilor, judecătorii au admis recursul procurorilor, însă au înlocuit măsura propusă de anchetatori, care au cerut arestarea avocatului, cu o alta, mai puţin restrictivă, şi anume interdicţia de a părăsi ţara pentru următoarele 30 de zile. Decizia este definitivă.

Avocatul Horia Chivari a fost reţinut de procurorii DNA Oradea pe 13 decembrie, pentru a doua oară în decurs de un an. El este acuzat de trafic de influenţă după ce ar fi cerut 24.000 de euro ca să "rezolve" cu judecătorii Curţii de Apel Oradea eliberarea unui interlop sătmărean, Doru Tukacs. Deşi Tribunalul Satu Mare îl condamnase la 7 ani de închisoare cu executare, la Oradea, Tukacs a fost achitat şi a scăpat cu o simplă amendă administrativă.

Pe 11 aprilie, avocatul orădean Horia Chivari a mai fost trimis în judecată, tot pentru trafic de influenţă, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Centrală, în finalul unei anchete demarate în baza unui autodenunţ formulat de părinţii clientului său.

În respectivul dosar, avocatului i se impută că, în iulie 2011, a pretins şi primit 7.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorului Ovidiu Galea de la Tribunalul Bihor, judecător care, în schimbul banilor, ar fi urmat să pronunţe o pedeapsă cu suspendare faţă de fiul acestora.

Iniţial, fiul denunţătorilor a şi fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare, însă ulterior, după rejudecarea cauzei, a primit o condamnare cu executare de la aceeaşi instanţă. Chivari şi-a recunoscut vinovăţia în faţa Curţii de Apel Oradea şi condamnat la 1 an de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Sentinţa nu este, însă, definitivă deoarece a fost atacată, prin recurs, care se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
crudul adevar
CENZURAT
Postat 31 Decembrie 2013, 10:26 de JB
Pt.cretinule
Tu Cretinule cum rusesti sa scrii CALCULARTORULE ? Atât te-a învățat mata la scoala. Eu scRiu realitati,iar tu Esti unul din cei vizavi.Observ ca degeaba pui mana pe carte,Pt. Ca îți lipsesc programe întregi din dovleacul tau ,cap.ai face bine sa-ți vezi de treaba Pt.ca totul se contabilizeaza si raportul tau este jalnic,nemernicule...spune într- un psalm- Când se ridica oamenii de nimic,nelegiuitii misuna in jur...Te afli acolo.esti de mila,.asa,ca, Chestore ai grija!
Postat 30 Decembrie 2013, 08:50 de Psst.
@ Av.Horia... [29.12.2013, 18:58]
ba dar ce "inteligent" scrii.....o faci cu degetele de la picioare?cum reusesti totusi sa pornesti calculartorul?cretinule......
Postat 30 Decembrie 2013, 06:08 de mefisto
Av.H...
Solutia este din nou o palma de c...t data acestui DNA din Oradea.Incep si magistrații Sa -si facă datoria.rusine celor care investigheaza acest caz-DNA,DGA-incetati cu abuzurile, pentru ca lucrurile se vor schimba-tortionarilor-Sst.
Postat 29 Decembrie 2013, 19:08 de Rd.
Av.Horia...
Pt.javra -sa se curente baroul-te ascunzi sub numele de sava.Demnitatea este un lucru ma- re.tu nu ai avut-o pentru ca săracă de maica-ta te-a adus pe lume fara ea si nu Esti decit o jivina care trăiește in întuneric.poti fi din DNA,DGA,sau un frustrat dintre avocati,e la fel, tot **** rămai.De Sava vad ca nu aveți loc.va recomand ,puneti mana pe carte,si lăsați Justiția sa decidă,nu nemernicii. Av.Sava
Postat 29 Decembrie 2013, 18:58 de Av.sava
Nu era mai firesc să-i dea o interdicţie de intrare în ţară?
Aşadar să-l ţină alţii care se oferă să-l ia pe afară? Ar fi mai ieftin pentru RO!
Postat 29 Decembrie 2013, 18:14 de Strattera
sa se curete Baroul
felicitari DNA, la puscarie cu toti avocatii corupti
Postat 29 Decembrie 2013, 16:45 de av Sava
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON