URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Mai 2018, 18:43

8 luni întârziere! Pista pentru alergare din parcul Brătianu a fost, în sfârşit, finalizată (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sunteţi pasionat de alergare? Acum aveţi unde! Pista pentru alergare din Parcul Brătianu finanţată de Eco Bihor din încasările pentru gunoiul depus de alte unităţi administrative la groapa ecologică a oraşului, cu termen de predare în septembrie 2017, a fost în sfârşit finalizată.

"Aceasta este prima pistă sintetică din oraş şi are o lungime totală de 1.054 de metri şi lăţimea de 1,25 metri", se menţionează într-un comunicat transmis miercuri de Primărie.

Acoperită cu tartan, noua pistă pentru alergare este mult mai elastică decât cele clasice din beton, dale sau pietriş, fapt care reduce riscul accidentării articulaţiilor alergătorilor. Aceasta poate fi folosită inclusiv de persoane supraponderale, în vârstă sau nefamiliarizate cu joggingul.

"Am decis construirea acestei piste de alergare pentru a veni în sprijinul cetăţenilor şi a le oferi cele mai bune condiţii de alergare, pista fiind realizată din tartan. Pista din parcul Brătianu şi pista de alergare care se va realiza în parcul Salca II fac parte din cele 100 de proiecte ale Primăriei Oradea pentru sărbătorirea Centenarului", a declarat viceprimarul Florin Birta.

Întârziate de săpături

Începute în august 2017, cu termen de predare jumătatea lunii septembrie, lucrările de amenajare a pistei din Parcul Brătianu au fost întârziate aproape 8 luni de săpăturile pentru reabilitarea reţelelor de încălzire care traversează parcul.

Investiţia, în valoare de 530.000 lei, a fost pusă în operă de Drumuri Bihor, care a realizat infrastructura pistei, şi Indfloor Group SRL, care a montat pavajul sintetic.

Dat fiind că pasionaţii de jogging s-au plâns că lăţimea pistei este insuficientă pentru ca doi sportivi să poată alerga din sens opus, reprezentanţii municipalităţii iau în calcul varianta adoptării unui regulament care să impună alergarea cu sens unic, astfel încât să fie evitate accidentările.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sens unic?
Dacă e aşa, la capete trebuie făcute două sensuri giratorii cu bariere şi sistem de taxare automat (eventual cu abonament sau posibilitatea achitării prin SMS - RDS/RCS). Birta ar putea dirija (şi) circulaţia!
Postat 03 Mai 2018, 12:44 de eutanasiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON