URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Februarie 2011, 09:03

(Epi)scopul scuză mijloacele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Hotărât lucru, Episcopia Ortodoxă şi-a fixat ca scop pocăirea cu orice preţ a jurnaliştilor BIHOREANULUI, care au "îndrăznit în mod repetat" să ironizeze, să persifleze ori pur şi simplu doar să constate derapajele preoţilor şi ierarhilor, în frunte cu Prea Sfinţitul Sofronie.

De parcă nu era destul că de fiecare dată când acesta se consideră "mâhnit" trimite redacţiei replici în care îi ocăreşte pe ziarişti zicându-le că-s "răi, invidioşi, de prost gust, needucaţi, otrăvitori, mincinoşi, cu minţile întunecate, tabloizi" ş.a.m.d., conducerea Episcopiei a reuşit să se facă de râsul credincioşilor în Sfânta Biserică cu Lună şi în mai toate bisericile din judeţ, unde acum două duminici preoţii au fost puşi să citească - lucru nemaiîntâlnit - una din misivele Biroului de Presă al Episcopiei către BIHOREANUL.

După cele 10 minute, cât a durat lectura, singurul rezultat n-a fost însă decât că le-a trezit enoriaşilor chicotelile şi curiozitatea de a citi articolele ce-au stârnit neagra supărare a Prea Sfinţitului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Pierd teren
@unu Absolut corect. Se poate scrie de bine, cu conditia ca binele sa depaseasca magariile pe care le face EOR. Daca preasfintitul s-ar apropia mai mult de enoriasi, ar fi foarte bine. BOR uita un lucru esential: suntem in 2011 nu in 1911. Daca nu se adapteaza, vor pierde mult. Sunt de acord ca fac munca sociala. Dar oare n-ar fi mai in folosul comunitatii o cresa, o gradinita sau un azil, un spital chiar, decat o mega-biserica?? Probabil ca da, ar fi in folosul comunitatii, nu si al preotilor.
Postat 04 Februarie 2011, 08:31 de azeroth
hah
da, bihoreanul are si o rubrica de stiri de bine (mi se pare ca la \"jos palaria\"), si da, se poate scrie si mai mult \"de bine\". era chiar un articol de craciun cu munca sociala pe care o fac bisericile in judet. de toate confesiunile. Biserica Ortodoxa este destul de inchisa din pacate, ca si structura, iar nereguli sunt peste tot. iar daca acestea nu ajung la cunostinta enoriasilor ca sa poate fi rezolvate mai repede, degenereaza pana ajung in presa. macar, dc din cauza asta s`ar corecta...
Postat 03 Februarie 2011, 23:19 de unu
urat
Urat articol, bine zice soso, poate poate cine stie, ca si asa e criza de malai anu asta, in ultimu timp tot mai slabe sunt articolele, pe unii ii tot ocaratia, cum ar fi Preotii, iar pe altii ii puneti in ziar sa se laude, cat de reclamati sunt ei, gravvvvv, sper sa va reveniti altfel probabil veti da faliment
Postat 03 Februarie 2011, 21:17 de francezu
ati scris despre cineva ceva bine, ziaristilor de la Bihoreanul?
ati scris vreodata despre cineva ceva bine, ziaristilor de la bihoreanul? ca din cate vad numai rele stiti sa scrieti si sa inventati. chiar asa de buni sunteti, incat numai astfel de lucruri srieti? Ar trebui sa va vedeti lungul nasului, mai ales unii dintre dvs, sau mai degraba dintre VOI.
Postat 03 Februarie 2011, 17:50 de gfgfs
sfat
Chiar ca nu ar trebui sa se simta mahnit, doar cine va cunoaste cam stie cate paralute faceti...in schimb ar cam trebui sa va dea in judecata. Sa nu cumva sa se lase de citit si sa se apuce de altceva ,ca atunci n-o sa va mai trebuiasca malai ci numai sanatate...Zic si eu...Cat despre rai invidiosi de prost gust..... sint perfect de acord
Postat 03 Februarie 2011, 10:32 de soso
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON