URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Ianuarie 2013, 14:35

FC Bihor s-a reunit cu noul antrenor şi are în lot un jucător al CFR Cluj (FOTO)

FC Bihor s-a reunit cu noul antrenor şi are în lot un jucător al CFR Cluj (FOTO) Noul antrenor al FC Bihor, Marian Pană (dreapta), a condus primul antrenament al FC Bihor din acest an alături de antrenorul secund Rudy Kovacs (stânga)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jucătorii echipei de fotbal fanion a judeţului, FC Bihor, s-au reunit marţi în vederea reluări pregătirilor pentru abordarea returului de campionat din Liga a II-a.

Reunirea lotului a avut loc la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", acolo a fost prezentat şi noul staff tehnic. Acesta este format din Marian Pană (antrenor principal), Rudy Kovacs (antrenor secund) şi Florin Berţa (antrenor cu portarii).

"Noul antrenor al echipei este Marian Pană, cu care ne-am înţeles până în vară, urmând ca astăzi să încheiem formalităţile. Avem deja câţiva jucători noi în probe, dintre care cel mai cunoscut este Cristi Bud, cu care ne-am şi înţeles să rămână în acest retur la Oradea. Mai suntem în discuţii cu alţi cinci jucători cu experienţă de Liga I. În zilele următoare, după ce se clarifică situaţia la cluburile lor, vor veni la Oradea", a declarat preşedintele FC Bihor, Şerban Morcan.

Din staff-ul tehnic nu mai fac parte preparatorul fizic Marius Marinău şi antrenorul cu portarii Gendur Laszlo. "Eu am lucrat foarte mult fără preparator fizic pe unde am fost, dar îmi propun să aducem şi un preparator fizic", a declarat antrenorul principal Marian Pană.

Deşi formaţia este într-o situaţie mai dificilă, fiind pe locul VIII după finalul turului, noul tehnician al "roş-albaştrilor" a venit să facă performanţă la Oradea. "Toată lumea îşi doreşte promovarea şi felicit conducerea că într-un moment destul de delicat este alături de echipă, ceea ce este un lucru extraordinar, ţinând cont de ceea se întâmplă în ţară şi în fotbalul românesc în special. Mă ambiţionează foarte mult această dorinţă a domnilor din conducerea noastră de a face performanţă cu FC Bihor. Ca obiectiv al meu iau în calcul şi dorinţa aceasta de a promova, în funcţie şi de o conjunctură favorabilă pe care sper să ne-o facem noi prin meciuri câştigate", a mai precizat antrenorul Marian Pană.

La prima strigare a lotului de jucători în noul an, au răspuns prezent 27 de fotbalişti: Pogacsics şi Popescu (portari) - Ionescu, Bactăr, Florean, Coroian, Mărkuş, Sorian, Sulea, Petrache, Tîrnacop, Tînc, Selagea, Ov. Popa, Lupu, Bic, Matei, Fl. Pop, M. Popa, Hadăr, Puşcaş, Şoca, Cr. Bud, Mihai Moise, Ov. Stan, Radu Pandelică şi Florin Prodan (ultimii cinci constituind noutăţile) - jucători de câmp.

Dacă atacantul Cristian Bud este foarte cunoscut, venind împrumutat de la campioana CFR Cluj, ceilalţi patru jucători noi de la primul antrenament sunt tineri şi vin din zona Piteştiului.

"Noi încercăm să aducem 4-5 jucători de Liga I care să ajute echipa, dar asta nu înseamnă că le este scris pe contract titulari", a mai declarat antrenorul principal Marian Pană, făcând referire la noutăţile care se mai aşteaptă.

După o primă discuţie cu jucătorii, antrenorul i-a scos la primul antrenament, aceştia efectuând pe terenul II al stadionului primele mişcări din noul an. Până pe 10 februarie, echipa se va pregăti pe plan local, în perioada 11-22 februarie urmând a avea un cantonament, cel mai probabil în Antalya (Turcia), după cum a declarat preşedintele Şerban Morcan.

Deocamdată nu au fost stabilite jocurile amicale, marea majoritate a echipelor nerevenind încă la antrenamente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
a
ovidiu stan omu de fier
Postat 09 Ianuarie 2013, 00:39 de A
bafta
felicitari conduceri fc bihor si liberty ca a scapat de turnatorul ,coarda perversul de gendur sint cel mai fericit..................... bafta pana , kovacs , si berta
Postat 08 Ianuarie 2013, 16:56 de oradean
Ce copii !!!!!!!!
Jucatorii astia par inocenti, aluat bun...Domnule antrenor, fa-i luptatori, fa-i gladiatori: ori castigati ori muriti !!!!!!!! VA UREZ SUCCES!!!!!!!!!!
Postat 08 Ianuarie 2013, 15:22 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON