URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Ianuarie 2014, 14:51

Baschetbaliştii de la CSM au efectuat primul antrenament din 2014

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM Oradea au efectuat joi, la Arena "Antonio Alexe", primul antrenament din noul an. Reveniţi pe teren după două zile în care au avut liber, jucătorii "roş-albaştri" au participat la o şedinţă de pregătire condusă în totalitate de către preparatorul fizic Igor Ranisavljev, care i-a menţinut pe băieţi în permanentă mişcare în cele circa 90 minute de pregătire.

S-a pus bază în primul rând pe latura fizică, inclusiv exerciţiile cu mingea având ca temă principală aspectul fizic.

La antrenament au participat toţi jucătorii din lotul echipei "roş-albastre". Conform conducerii clubului, în zilele următoare exerciţiile de natură fizică vor fi combinate cu pregătirea specifică, urmând ca în această perioadă să se intre în programul normal de pregătire a jocurilor, incluzând şi şedinţe de natură tactică în perspectiva meciurilor cu BC Timişoara, din sferturile de finală ale Cupei României.

"În primul rând vreau să urez La Mulţi Ani şi un An Nou Fericit tuturor suporterilor noştri şi apropiaţilor echipei. Le doresc să-şi îndeplinească dorinţele şi obiectivele pe anul 2014. Echipa noastră a început deja pregătirea pentru a doua parte a sezonului competiţional 2013-2014. Mesajul meu este simplu: îmi doresc să fim o adevărată echipă. Îmi doresc ca suporterii şi toţi cei care sprijină echipa să fie în permanenţă alături de noi. Avem nevoie de aceşti oameni. Jucătorii, antrenorii şi managementul vor face totul pentru a obţine rezultate care să onoreze oraşul nostru", a declarat Şerban Sere, managerul echipei.

Primul joc oficial din anul 2014 pentru baschetbaliştii de la CSM Oradea este programat pentru miercuri, 8 ianuarie, cu începere de la ora 19.45, la Arena "Antonio Alexe", în compania celor de la BC Timişoara.

"Ne dorim victoria în această confruntare. Nu ascund faptul că ne propunem să ne calificăm la turneul final al Cupei României, tot aşa cum ne dorim o calificare între primele patru la nivelul Ligii Naţionale. Întâlnim un adversar cu tradiţie şi cu rezultate foarte bune în cupă, cu precădere în ultimii ani, dar acest lucru trebuie să ne motiveze suplimentar. Aştept suporterii la sală pentru primul meci în noul an. Aşa cum am spus, echipa are nevoie în continuare de sprijinul celor din tribune, care ne-au arătat de-a lungul timpului că ne pot purta spre victorie", a mai declarat Şerban Sere pe site-ul oficial al clubului, www.csmoradea.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON