URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 12 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Ianuarie 2012, 16:52

Viitorul Centru Oncologic de lângă Spitalul Municipal începe să prindă contur

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul Oncologic care se construieşte lângă Spitalul Municipal "Gavril Curteanu" va fi pus în funcţiune în vara acestui an. Viceprimarul Florica Cherecheş a verificat luni, în teren, evoluţia lucrărilor şi s-a declarat încântată. "Mă bucură ritmul alert în care se construieşte Centrul Oncologic pentru că avem mare nevoie de el, având în vedere faptul că cinci bihoreni primesc zilnic diagnosticul de cancer", a declarat Cherecheş.

Conform unui comunicat al Primăriei, constucţia imobilului se va finaliza în primăvara acestui an, urmând ca primii pacienţi să poată fi trataţi aici în cursul verii, după montarea aparaturii şi specializarea personalului.

Lucrările la Centrul Oncologic au demarat în vara anului trecut. Până acum a fost finalizat buncărul centrului, în care va funcţiona brahiterapia şi acceleratorul liniar de particule. În prezent se lucrează la clădirea cu două nivele care va adăposti salonele şi la care în cursul zilei de luni început turnarea planşeului.

În ceea ce priveşte serviciul de spitalizare de zi, în prezent se lucrează la finisajele interioare. Serviciul de spitalizare de zi va include partea de chimioterapie şi este concentrat în ambulatoriul centrului, care se află în locul bucătăriei spitalului municipal, ce a fost dezafectată.

Construirea Centrului de oncologie, radioterapie şi chimioterapie a fost adjudecată de asocierea firmelor Selina şi Siemens România pentru suma de 19,7 milioane lei fără TVA.

Lucrările vor trebui finalizate până la sfârşitul lunii martie 2012 şi includ următoarele etape: proiectare, execuţie clădire nouă, reamenajarea corpului B de clădire a Spitalului Municipal, achiziţionarea şi punerea în funcţiune a acceleratorului liniar de particule pentru terapie cu energii înalte şi achiziţionarea sistemului complet de tratament pentru brahiterapie, necesar bolnavilor oncologici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
FEMEIA PRICEPUTA
ACEASTA DOAMNA APARUTA DIN NEANT,SE PRICEPE INAFARA DE NIMIC,SI LA CONSTRUCTII ,........................``````````
Postat 24 Ianuarie 2012, 14:14 de BOLOJAN
jenant d-na vice.
Cum de tot Selina lucreza peste tot? Oare nu putea fi acel pret mult m-ai mic daca nu conta relatiile cu Selina.
Postat 23 Ianuarie 2012, 22:02 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON