URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 12 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Mai 2014, 11:24

Lucrări la magistrale: Cartierul Rogerius rămâne săptămâna viitoare fără apă caldă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bine că a venit căldura! Locuitorii cartierului Rogerius vor trece săptămâna viitoare pe duşuri reci. Viceprimarul Mircea Mălan a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în teren, întreruperea alimentării cu agent termic din 2 până în 5 iunie a consumatorilor situaţi în perimetrul delimitat de străzile Podului, Aleea Posada, Aleea Sulfinei, Transilvaniei, Corneliu Coposu, Spartacus, Negruzzi, Brâncuşi, Dobreştilor, Sovata, Aluminei şi Tuşnadului.

Consumatorii situaţi în perimetrul delimitat de străzile Podului, Aleea Posada, Aleea Sulfinei, Dacia, Aluminei, Sovata şi Tuşnadului sunt şi mai ghinionişti: vor rămâne fără apă caldă până în 7 iunie inclusiv.

"Am gândit diferite variante pentru desfăşurarea lucrărilor, iar aceasta este varianta care permite cea mai mică perioadă de întrerupere a apei calde. Lucrările pe fiecare tronson de reţea încep cu montarea conductelor flexibile pentru alimentarea consumatorilor pe o variantă separată dar în acest caz nu avem altă soluţie", a declarat viceprimarul.

Mircea Mălan a avut săptămâna aceasta patru întâlniri cu locuitorii cartierului afectat de lucrări pentru a le explica necesitatea opririi agentului termic.

"Concomitent cu înlocuirea reţelelor se montează un sistem electronic de semnalizare şi alarmare a avariilor care va permite monitorizarea conductei în orice moment precum şi instalarea de vane noi de secţionare. Totodată se va monta un cablu de fibră optică. Acesta va racorda punctele termice din zonă la un sistem centralizat de monitorizare care va fi finanţat printr-un proiect ulterior", a menţionat viceprimarul Mircea Mălan.

Lucrările de înlocuire a celor 17,5 kilometri de conducte magistrale executate de firma Construcţii Bihor, sunt finanţate prin proiectul european "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice" cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Şantierul a fost deschis începând din cartierul Rogerius iar până în prezent procentul de realizare a lucrărilor este undeva la 10%. Termenul de finalizare a investiţiei în valoare 49 milioane lei fără TVA este de 30 de luni începând din 31 ianuarie 2014.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nite tampiti retrardati!!!
Am spus-o si o repet : directia tehnica din PMO cu fruntasii ei Malan si chelu B. sunt niste idioti. Planifica lucrari de reparatii in carosabil si vopsitorii pe carosabil vinerea la ore de varf ca sa stie tat oradeanu ca ei lucreaza. Niste grase deformate au prit circulatia pe calea aradului dupa care s-au pus la lins inchetat pe bat ca boi la stiulete. Nu e de mirare ca firma de casa SELINA e injurata la tot pasu numai ca trebuie alaturata si toata directia tehnica cu Malan si cheluB. in frunte !!!!!
Postat 30 Mai 2014, 14:05 de PLETOSUL
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON