URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Octombrie 2013, 07:47

Balcanu', controversatul afacerist care a lovit cu bolidul un biciclist şi a fugit de poliţişti, a fost condamnat cu executare şi încarcerat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nelu Tomşe, un cunoscut afacerist din comuna Criştioru de Jos, acuzat că, în seara zilei de 27 septembrie 2012, a lovit cu bolidul un biciclist, iar apoi a fugit de la locul accidentului, a fost reţinut în urma unei acţiuni comune a poliţiştilor de la Secţia 10 de Poliţie Rurală Ştei şi Postul de Poliţie Criştioru de Jos.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu a declarat luni că acţiunea s-a derulat săptămâna trecută, vineri, bărbatul fiind ridicat de acasă şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Bihor de unde va fi transferat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei.

Tomşe a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 3 ani şi 4 luni de închisoare sub acuzaţia de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate.

După ce a petrecut după-amiaza pe terasa barului The Best din Ştei, pe 27 septembrie 2012, bărbatul s-a urcat băut la volan pentru a pleca spre casă. Pe DN 76, în comuna Lunca, Tomşe nu a oprit autoturismul la culoarea roşie a semaforului amplasat pe o porţiune de drum în lucru, lovind un biciclist care circula din sens opus.

Deşi impactul a fost puternic, fiind auzit de toţi şoferii care aşteptau la semafor, Tomşe şi-a continuat drumul până acasă, de unde a fost ridicat ulterior de poliţişti şi condus la spital, unde medicii au stabilit că avea o alcoolemie de 1,4 grame la mie în sânge.

Biciclistul, Gheorghe Ghelan, un bărbat de 53 de ani din comuna Rieni, a fost internat la Spitalul Judeţean Oradea - Clinica de Neurochirurgie cu diagnosticul traumatism cranio cerebral minor, fractură piramidală nazală, plăgi escoriate multiple la mâini, contuzie toraco-abdominală, leziuni care, potrivit medicilor legişti, au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale.

În seara accidentului, Nelu Tomşe a fost reţinut pentru 24 ore, iar ulterior a fost arestat de Judecătoria Beiuş, măsură menţinută pe tot parcursul anchetei. Ulterior, în timpul procesului, bărbatul a fost pus în libertate.

De-a lungul anilor, Balcanu' a fost implicat în numeroase scandaluri, fiind cercetat pentru loviri şi alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri, dar şi pentru infracţiuni rutiere, având până acum 8 la sancţiuni cu amendă sau la închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepseia, ultima pedeapsă fiind pentru conducere fără permis.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Saracu
Saracu Nelutu....imi pare rau de el...mare figura de om!!!
Postat 17 Octombrie 2013, 14:56 de Lica
marea dilema
da de ce romi negus ii interlop si balcanu controversat afacerist????
Postat 15 Octombrie 2013, 17:19 de altu
ptr ziarist confuz
da de cand ii balcanu controversat afacerist???????v-ati apucat sa puneti etichetele gresit,sau a-ti uitat-o p-aia cu interlopii
Postat 15 Octombrie 2013, 17:14 de unu
DE MAFIOTUL CARE A CERUT TAXA DE PROTECTIE FIRMELOR PRIVATE DIN STEI CE SE AUDE???
DE MAFIOTUL DIN PADUREA COMUNEI LUNCA CARE A CERUT TAXA DE PROTECTIE FIRMELOR PRIVATE SA LE LASE SA LUCREZE IN "TERITORIUL LUI" CE SE AUDE???
Postat 15 Octombrie 2013, 16:41 de Vasi
Lubrifiante.pusc.
3 ani foarte putin, sa speram ca viitorii lui colegi si lipsa de fetite din puscarii vor mai drege cat de cat lipsa de barbatie a justitiei. Felicitari politistilor de la circulatie din Stei.
Postat 15 Octombrie 2013, 09:45 de Biciclist
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON